Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfăşura cu spectatori în tribune, dar cu o limită maximă de 10.000

62197101

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au autorizat, luni, prezenţa spectatorilor locali la întrecerile olimpice, impunând însă o limită de 50% din capacitatea fiecărei arene şi de maxim 10.000 persoane, transmite AFP.

Competiţiile s-ar putea însă desfăşura cu porţile închise în cazul în care infectările cu COVID-19 vor creşte din nou, au avertizat organizatorii cu prilejul unei conferinţe de presă.

''Dacă va exista o modificare radicală în situaţia infectărilor, noi va trebui poate să reexaminăm această situaţie şi să luăm în considerare o absenţă a spectatorilor din arene'', a avertizat Yuriko Koike, guvernatoarea prefecturii Tokyo.

O tragere la sorţi va determina care din actualii deţinători de bilete vor primi acces la întrecerile olimpice. Cei norocoşi vor trebui să respecte însă măsuri sanitare, precum purtarea măştii de protecţie tot timpul, la care se adaugă interdicţia de a vorbi tare sau de a striga. Accesul spectatorilor străini a fost interzis în luna martie, o decizie fără precedent în istoria olimpismului.

Japonia a tranşat problema prezenţei publicului pe arenele olimpice cu 32 de zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor prevăzută la Tokyo pe 23 iulie.

Cinci părţi au fost implicate la reuniunea privind luarea deciziei privind prezenţa spectatorilor: Comitetul de organizare Tokyo 2020, guvernul Japoniei, guvernul prefecturii Tokyo, Comitetul Internaţional Olimpic şi Comitetul Internaţional Paralimpic.

La începutul reuniunii, preşedintele CIO, germanul Thomas Bach, a spus că va susţine total decizia Japoniei care vizează ''protejarea cât mai bună'' a populaţiei nipone şi a participanţilor. El a adăugat că peste 80% din rezidenţii Satului Olimpic vor fi vaccinaţi la sosirea în Japonia, cam aceeaşi proporţie fiind aşteptată şi în rândul jurnaliştilor.

Ridicarea stării de urgenţă de la Tokyo, duminică, a transmis un semnal clar favorabil organizatorilor, care aşteptau această decizie a guvernului japonez înainte de a se poziţiona.

Un raport al experţilor sanitari estima că ar fi ideal organizarea JO cu porţile închise, pentru a diminua riscul infectărilor, în timp ce asociaţiile medicale nipone au cerut anularea întrecerilor olimpice.

Un sondaj publicat luni de ziarul Asahi a dezvăluit că 34% dintre japonezi sunt favorabili JO, comparativ cu 14% în luna mai.

O anchetă publică efectuată duminică de agenţia Kyodo a indicat că 86% dintre japonezi se tem de o creştere a infecţiilor cu COVID-19 în timpul Jocurilor şi 40% susţineau desfăşurarea probelor olimpice fără spectatori.

În prezent, Japonia a ajuns abia la o rată de 7% de imunizare a populaţiei sale şi a înregistrat 14.400 de decese din cauza noului coronavirus.

O decizie privind prezenţa spectatorilor la Jocurile Paralimpice urmează să se ia pe 16 iulie.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
FC Viitorul şi Farul au fuzionat. Noua echipă din Liga I se va numi Farul Constanţa şi va fi condusă de Hagi

Gruparea de fotbal din Liga I FC Viitorul şi divizionara secundă Farul au fuzionat, echipa din primul eşalon urmând să se numească Farul Constanţa şi să fie condusă de antrenorul Gheorghe Hagi.

Marc Marquez a câştigat în Germania primul său MP de la sfârşitul lui 2019, la MotoGP

Pilotul spaniol Marc Marquez, de şase ori campion mondial la motociclism viteză la clasa MotoGP, a câştigat duminică în Germania primul său Mare Premiu de la sfârşitul lui 2019, după 581 de zile.

Tecău şi Krawietz au câştigat turneul de la Halle. Este al 38-lea trofeu din carieră pentru român

Horia Tecău şi germanul Kevin Krawietz, favoriţii numărul 3, au câştigat, duminică, finala de dublu a turneului de 500 de puncte de la Halle, cu premii de peste 1,45 milioane de euro.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.