PAOK a decis să adopte, așadar, o poziție fermă împotriva celor care insulă memoria celor șapte tineri, fani ai echipei din Salonic, care și-au pierdut viața, marți, în accidentul de mașină în România, pe drumul european E70, în județul Timiș.
Potrivit unui comunicat al clubului, PAOK nu intenționează să permită răspândirea de știri false sau comentarii inadecvate împotriva „prietenilor săi care au murit în mod atât de nedrept”, potrivit site-ului grec Reader.
După cum au informat autoritățile elene, a fost deja intentat un proces pentru un caz specific de postare pe rețelele sociale .
În același timp, alte cazuri sunt examinate din același motiv, care vor fi analizate de procuror pentru incitare la violență și insultarea memoriei celor morți.
Clubul PAOK Salonic a postat un mesaj emoţionant în social media, după moartea a şapte suporteri ai echipei lui Răzvan Lucescu într-un accident rutier în Timiş.
”Timpul stă în loc. Îngheaţă. Cuvintele se termină. Durerea străbate trupul şi mintea. Lacrimile curg. Tristeţea te copleşeşte, te îngenunchează, te rupe. Încă o zi neagră. Încă o tragedie de nedescris pentru familia lui PAOK. Drum lin copiilor noştri, a căror dragoste pentru cele patru litere i-a dus departe. Dragostea lor pentru PAOK i-a adus acolo, i-a lăsat acolo şi a continuat mai departe, dar sufletele lor se vor odihni mereu sub aripile Vulturului cu două capete. Sincere condoleanţe familiilor acestor copii. În durerea lor insuportabilă, nu vor fi singure. Marea familie a PAOK va fi mereu alături de ei pentru a alina cât mai mult această durere. Gândurile noastre sunt şi la cei răniţi, care îşi duc propria luptă. Vom face tot posibilul pentru ca ei să beneficieze de cea mai bună îngrijire medicală, vom avea grijă să se întoarcă repede acasă şi vom fi mereu alături de ei.. Doar o dorinţă... Niciodată din nou...”, se arată în mesajul postat pe site-ul clubului PAOK.
Şapte persoane au murit şi trei au ajuns la spital, marţi, după un accident produs în judeţul Timiş. Toţi sunt cetăţeni greci, care se îndreptau spre Franţa. Zece persoane se aflau într-un microbuz cu capacitatea de 8+1. Şase dintre victime au fost găsite decedate la faţa locului, cea de-a şaptea murind în drum spre spital. Şoferul microbuzului a încercat să facă o depăşire.
Vehiculul venea din Grecia şi se îndrepta spre Franţa, acolo unde urma să aibă loc meciul dintre echipele Olympique Lyon şi PAOK Salonic din Liga Europa.
În apropiere de Lugoj, microbuzul a intrat într-o depăşire, apoi a izbit un TIR.