David Popovici s-a întors în România după performanțele de la CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

62556183

David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european.

„Chiar dacă încerc întotdeauna să nu îmi propun timpi exacţi şi neapărat aşteptări, pot spune că mi-am întrecut aşteptările. Mi-am doborât propriul record aşa că n-am deranjat pe nimeni momentan. Însă, îmi doresc să deranjez pe cât mai mulţi. Având în vedere că de-a lungul timpului am reuşit, din fericire, şi sunt recunoscător că am reuşit să îmi îndeplinesc tot ceea ce mi-am dorit cu titlurile mele pe care mi le-am propus de campion olimpic şi aşa mai departe, acum cred că pot să privesc şi mai departe şi să încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie. Şi e foarte plăcut să am cu cine să mă întrec, şi anume cu Pan (Zhanle)”, a declarat Popovici.

„A fost un concurs foarte bun. Am colecţia completă. Din fericire nu a fost întotdeauna despre medalii, că dacă era aveam un motiv foarte bun să mă opresc. Din fericire nu e, şi uite că acum, la trei ani de când mi-am bătut recordul la Roma, încă pot să fac timpi din în ce în ce mai buni. Îmi dă încredere că facem ce trebuie”, a menţionat multiplul campion.

David Popovici a câştigat la Samorin aurul continental a 100 m liber şi 200 m liber şi medalia de bronz la 50 m liber. La 100 m liber, el a şi stabilit un nou record european.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62466216
După succesul lui David Popovici, încă un român se întoarce cu medalii de la Campionatul European U23
Denis-Laurean Popescu a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz în proba de 50 m fluture din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23) de la Samorin.
62505679
Mesajul transmis de David Popovici după ce a cucerit a doua medalie la CE U23 din Slovacia: „Ani de muncă și sacrificii”
Multiplul campion la nataţie David Popovici a notat, vineri, pe Facebook, după ce a câştigat a doua medalie la Campionatul European U23, că aceste performanţe reprezintă rezultatul a “ani de muncă, sacrificii şi visuri.
62471341
L’Equipe: David Popovici impresionează la 200 m la Europenele U23, cea mai bună performanţă a anului
L’Equipe notează, vineri, că multiplul campion la înot David Popovici a impresionat în proba de 200 m liber la Camponatul European pentru tineret, reuşind cea mai bună performanţă a anului.