În ce condiții poate reveni Simona Halep pe terenul de tenis. Singura șansă a româncei de a juca în turnee WTA

×
Publicitate

Simona Halep a primit cu mare bucurie vestea pe care o aștepta de aproape un an și jumătate.  

Sportiva se poate întoarce pe terenul de tenis imediat, având în vedere că pedeapsa ei a luat sfârșit pe 6 iulie 2023. A pierdut foarte mult timp deja, însă cu siguranță ea nu și-a pierdut speranța.

Are chiar și șansa de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară.

Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a declarat pentru Știrile PRO TV că Halep ar trebui să aibă cel puțin două participări la echipa națională de tenis pentru a putea merge apoi la Paris sau, cu o derogare, ar putea merge la Jocurile Olimpice și cu o singură participare. Simona are această șansă. Ea poate juca pentru România în meciurile contra Ucrainei care vor avea loc în aprilie în Florida, Statele Unite.

Altfel, ea poate participa de acum la orice turneu WTA, dar trebuie să primească invitații, deoarece nu se mai află în clasament în acest moment. Tocmai a început etapa americană a turneelor de tenis feminin, a ratat Indian Wells, dar ar putea fi invitată la Charleston, care începe pe 11 martie, sau la turneul de la Miami, care va începe pe 19 martie. Realist vorbind însă sunt șanse destul de mici.

Agenția pentru Integritate în Tenis, care a suspendat-o pe Simona Halep, a reacționat la decizia judecătorilor de la TAS. Directoarea ITIA a transmis că „un element esențial al procesului antidoping este posibilitatea jucătorului de a face apel, iar ITIA respectă atât acest drept, cât și rezultatul apelului”.

Agenția a mai precizat că Halep se poate întoarce pe terenul de tenis chiar de astăzi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62410918
Reacția ITIA, agenția care a suspendat-o pe Halep, după verdictul TAS: „Vom analiza decizia amănunțit”

Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunţat pe site-ul oficial decizia TAS de reducere a suspendării Simonei Halep, menţionând că sportiva poate reveni imediat în competiţii.

62430951
CTP, prima reacție după decizia suspendării pedepsei în cazul Simonei Halep. Ce despăgubiri va primi sportiva

După 17 luni de suferință, Simona Halep se poate întoarce pe terenul de tenis. Tribunalul de arbitraj sportiv de la Lausanne a admis apelul ei și i-a redus drastic suspendarea pentru dopaj.  

62413533
Reacția presei internaționale după ce TAS i-a micșorat pedeapsa Simonei Halep. Ce au scris marile publicații

Presa internaţională a scris, marţi, despre faptul că Simona Halep va putea reveni în competiţii ca urmare a deciziei TAS de reducere a suspendării fostului lider WTA.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.