Halep - Svitolina 3-6; 4-6, la Turneul Campioanelor. Simona este eliminată în grupe

61918126
AFP

Halep vs Svitolina. Simona Halep a fost eliminată din faza grupelor după înfrângerea din fața Elenei Svitolina.

Svitolina a aflat după meciul Wozniacki - Garcia că nu mai are nicio şansă de calificare din Grupa Roşie. Scăpată de miza partidei, ucraineanca a evoluat relaxată în partida cu Simona Halep. La polul opus, Halep a părut apăsată de importanţa partidei, ştiind că are nevoie de o victorie pentur a trece mai departe.

Românca a început cu multe greşeli meciul, iar Sitolina a făcut repede 3-0, după un break în ghemul al doilea. Darren Cahill a intervenit la acest scor, încercând să o calmeze pe eleva sa şi recomandându-i să înalţe mingile pe reverul adersarei şi să încerce să intre mai mult în teren.

Sfaturile au avut ceva efect, în sensul că jucătoarea romnă a jucat consistent pe propriul serviciu, dar break-ul Elinei Svitolina a făcut diferenţa, sportiva de pe locul 4 WTA impunându-se cu 6-3, după 31 de minute.

În setul secund, Halep a condus cu 1-0, apoi a fost condusă, la rândul ei, cu 40-0 pe serviciul adversarei. Sportiva română a revenit şi a făcut break, dar nu l-a consolidat şi Svitolina a egalat. La 2-1, Halep l-a chemat din nou pe Cahill, dar de această dată fără efect. Simona Halep a continuat să risipească mingi în fileu. La 3-3, ea a condus cu 40-15 pe propriul serviciu, dar a cedat ghemul. În final, Svitolina a luat setul al doilea cu 6-4, după 71 de minute de joc

În penultimul act, sportiva franceză Caroline Garcia, locul 8 WTA, care se califică de pe locul secund al Grupei Roşii, va evolua cu sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 3 WTA. Pliskova poate deveni numărul 1 mondial la final de an dacă va câştiga turneul. Halep nu poate coborî mai mult de locul 2.

În cealaltă semifinală se vor întâlni daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA şi americanca Venus Williams, locul 5 WTA.

Simona Halep va fi premiată la Singapore cu 304.000 de dolari şi cu 500 de puncte WTA. Pentur ea sezonul 2017 a luat sfârşit.

Halep a fost pentru a patra oară consecutiv calificată la Turneul Campioanelor, prima dată ca principală favorită. Ea a fost finalistă la prima participare, în 2014, când a pierdut în ultimul act în faţa americancei Serena Williams, iar la următoarele două ediţii nu a trecut de faza grupelor.

Simona Halep - Elina Svitolina livetext:

SETUL II

UPDATE 15:50 6-4, final de meci. Halep este eliminată din faza grupelor de Svitolina.

UPDATE 15:45 5-4, Halep câștigă pe propriul serviciu și se menține în meci.

UPDATE 15:42 5-3 pentru Svitolina în setul secund. Halep, aproape de eliminarea de la Turneul Campioanelor.

UPDATE 15:38 Svitolina face break-ul și preia conducerea cu 4-3.

UPDATE 15:34 Svitolina egalează din nou rapid la 3. Jucătoarea din Ucraina joacă fără presiune și reușește puncte spectaculoase.

UPDATE 15:30 3-2 pentru Halep, care se luptă să rămână în meci.

UPDATE 15:27 2-2, avansul Simonei a fost pierdut rapid.

UPDATE 15:23 2-1, rebreak rapid al Svitolinei.

UPDATE 15:20 2-0, Halep revine de la 0-40 și câștigă game-ul.

UPDATE 15:15 Halep câștigă primul game al setului secund.

SETUL I

UPDATE 15:11 Svitolina câștigă primul set, scor: 6-3

UPDATE 15:07 5-3. Simona reușește să își câștige propriul serviciu la 0. 

UPDATE 15:04 5-2 pentru Svitolina.

UPDATE 15:00 4-2, Halep câștigă pe propriul serviciu.

UPDATE 14:56 4-1 pentru Svitolina. Sportiva din Ucraina câștigă fara probleme pe propriul serviciu.

UPDATE 14:50 3-0, Halep joacă la fel de slab ca în meciul cu Wozniacki.

UPDATE 14:47 2-0 pentru Svitolina. Halep a început cu 30-0, dar a pierdut patru puncte la rând.

UPDATE 14:45 Primul game al meciului este câștigat de Svitolina, pe propriul serviciu.

Muguruza, eliminată

Jucătoarea Garbine Muguruza, locul 2 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 7-5, 6-4, de americanca Venus Williams, locul 5 WTA, în ultimul meci al Grupei Albe a Turneului Campioanelor. În urma acestui rezultat, sportiva spaniolă a părăsit competiţia de la Singapore şi cursa pentru locul I WTA.

Karolina Pliskova, locul 3 WTA, rămâne singura candidată cu şanse reale la locul ocupat în acest moment de Simona Halep. 

După un meci de o oră şi 41 de minute, Williams, învinsă în prima etapă de Karolina Pliskova, locul 3 WTA, obţine calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, de pe locul al doiela al grupei. Americanca a acumulat două victorii, după ce marţi a trecut de letona Jelena Ostapenko, locul 7 WTA.

Grupa Albă a fost câştigată de sportiva cehă Karolina Pliskova. Muguruza şi Ostapenko au părăsit turneul. Jucătoarea spaniolă era în luptă pentru locul I WTA la finalul anului, dar acest eşec o scoate din cursă.

Simona Halep a urcat, pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA, după ce a învins-o, în 7 octombrie, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open. Halep a devenit prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA.

Grupa Albă a fost câştigată de sportiva cehă Karolina Pliskova. Muguruza şi Ostapenko părăsesc turneul. Jucătoarea spaniolă era în luptă pentru locul I WTA la finalul anului, dar acest eşec o scoate din cursă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Celebra cântăreață din România formează un cuplu cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani! Fiul ei este legitimat la FCSB
GALERIE FOTO Celebra cântăreață din România formează un cuplu cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani! Fiul ei este legitimat la FCSB
Citește și...
Nadia Comăneci, după 50 de ani de la performanţa istorică de la Montreal: „E o onoare că încă se vorbește despre acel moment”

Nadia Comăneci a declarat, duminică, pentru News.ro, la Haferland, că este o mare onoare că şi după 50 de ani se vorbeşte despre performanţa sa istorică de la Montreal.

România, locul 1 pe naţiuni la CM de canotaj U19 de la Plovdiv. Șase medalii pentru sportivii români

După cele 4 medalii cucerite sâmbătă, la Campionatele Mondiale U19 de la Plovidiv, au venit alte două: aur şi argint, iar România încheie competiţia cu 6 medalii – 3 de aur, una de argint şi două de bronz, şi locul 1 în ierarhia pe naţiuni după medalii.

Lionel Messi a revenit în Argentina pentru înmormântarea tatălui său. Jorge Messi a murit la 68 de ani

Lionel Messi a sosit, duminică, în Argentina pentru a-şi lua rămas bun de la tatăl său, Jorge Messi, care a fost atât agentul, cât şi susţinătorul neclintit al starului mondial încă din adolescenţa dificilă petrecută la Barcelona.

Recomandări
Primele efecte după scufundarea barjelor în Dunăre. Câte zile de funcționare a primit în plus reactorul de la Cernavodă

Operațiunea de scufundare a celor 4 barje, în Dunăre s-a încheiat, iar primele efecte se văd, la Cernavodă. Nivelul apei a crescut, cu 4 centimetri în dreptul pompelor de răcire ale Unității 2. 

Cum ar fi ajuns un clip despre „ambulanța neagră” să ducă la atacul cu bâte și topoare din Cluj. Trei tineri, reținuți

Incident șocant petrecut, într-o localitate din județul Cluj. O salvare în misiune a fost atacată de niște localnici, cu bâte și topoare. 

Noi reguli pentru trotinetele electrice în București. Amenzi de până la 5.000 de lei pentru cei care le încalcă

Trotinetele electrice vor avea reguli mult mai stricte în București. Dacă în Sectorul 1, acestea au fost interzise în parcuri, și la locurile de joacă și Primăria generală pregătește un regulament nou, pentru cele de închiriat.