Fostul pilot de Formula 1 Niki Lauda a încetat din viață la vârsta de 70 de ani

×
Publicitate

Fostul pilot austriac Niki Lauda, triplu campion mondial de Formula 1, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 70 ani, a anunţat familia sa, citată de presa din Austria, informează AFP.

"Cu profundă tristeţe, anunţăm că dragul nostru Niki s-a stins în pace, luni 20 mai 2019, înconjurat de familia sa", au indicat apropiaţii fostului pilot, într-un email transmis către mass-media.

Lauda, legenda circuitelor în anii 1970-1980, a fost la un pas de moarte în 1976, când a fost victima unui grav accident în timpul Marelui Premiu al Germaniei. Maşina sa a luat foc după o ieşire de pistă, iar austriacul a scăpat cu viaţă graţie intervenţiei altor piloţi.

El a marcat istoria acestui sport, pe care a ales să-l practice în ciuda opoziţiei unui tată foarte bogat, arătându-se meticulos în pregătirea sa şi în determinarea la volan.

Pasionat, de asemenea, de aviaţie, Niki Lauda a fondat în 1979 compania sa aeriană Lauda Air, preluată de Austrian Airlines în 2002.

"Realizările sale unice, atât ca sportiv, cât şi ca antreprenor, sunt şi vor rămâne de neuitat. Dinamismul său neobosit, sinceritatea şi curajul său rămân un exemplu şi o referinţă pentru noi. În afara vieţii publice, era un soţ, un tată şi un bunic iubitor şi grijuliu faţă de ceilalţi. Ne va lipsi foarte mult", a precizat familia sa.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62044885
Clasamentul WTA: Simona Halep, pe locul 3, la distanță mare de primul loc

Jucătoarea Simona Halep, eliminată în turul doi la Roma, a coborât de pe locul 2 pe locul 3, cu 5.533 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Lider este în continuare japoneza Naomi Osaka, care are 6.486 de puncte.

62046478
Mesajul unui adolescent din Târgu Mureș pentru Dăncilă, după protestul cu coroane funerare

Mai multe persoane au așteptat, joi după-amiază, sosirea premierului Viorica Dăncilă la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş, oamenii aducând cu ei pancarte anti-PSD, dar şi lumânări şi coroane funerare.

62044885
Reacția Simonei Halep, după înfrângerea de la Roma. Sportiva a acuzat o durere la picior

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a precizat, joi, după înfrângerea din turul doi de la Roma, că a acuzat o durere la picior în timpul meciului cu Marketa Vondrousova.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.