Federaţia din Kosovo face apel la TAS după decizia UEFA privind meciul cu România: „Nu ne vom opri aici”

62499089

Avocatul federaţiei de fotbal din Kosovo (FFK), Taulant Hodaj, a anunţat, miercuri, după ce UEFA a decis că România a câştigat la masa verde meciul cu naţionala kosovară, că forul pe care îl reprezintă va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

„Federaţia de Fotbal din România este sancţionată pentru apeluri rasiste, xenofobe, discriminatorii, mesaje politice şi alte comportamente inacceptabile.

UEFA a luat o decizie prin care pedepseşte Federaţia Română de Fotbal cu o amendă de sute de mii de euro şi un meci fără suporteri, din cauza comportamentului rasist, xenofob, politic, discriminatoriu şi inacceptabil al fanilor, echipei şi oficialilor săi în timpul meciului împotriva Kosovo. S-a mai decis ca rezultatul meciului să fie 3-0 în favoarea României.

Această parte a deciziei, având în vedere şi alte încălcări ale României care nu au fost încă luate în considerare, consider că se poate schimba la TAS în favoarea Kosovo, pentru că avem un număr mare de încălcări şi pedepse dovedite deja împotriva FRF, a scris Hodaj pe Facebook.

Avocatul FFK consideră că forul Kosovo are suficiente argumente pentru a câştiga cazul la TAS.

„A fost o situaţie foarte provocatoare după oprirea jocului, dar faptul că jucătorii noştri au avut dreptate în acţiunile lor şi că scandările „Kosovo este Serbia” şi „Serbia, Serbia” au fost condamnate de UEFA mă face să mă simt confortabil. Majoritatea punctelor de reclamaţie pregătite de echipa juridică a FFK au fost aprobate”.

„Plângerea la FFK, care a inclus dovezi clare şi argumente de nerefuzat, a jucat un rol cheie în tragerea la răspundere a părţii române pentru limbajul rasist, plin de ură şi comportamentul discriminatoriu. Pe viitor, trebuie să continuăm să reacţionăm şi să cerem ca UEFA să nu permită sub nicio formă rasismul pe terenurile de fotbal”, a adăugat Hodaj.

UEFA a anunţat, miercuri, deciziile în cazul meciului România – Kosovo, din Liga Naţiunilor, care a fost abandonat de oaspeţi pe final. Comisia de apel a forului a hotărât că România a câştigat la masa verde, cu 3-0, partida, însă totodată a decis câteva amenzi pentru FRF din cauza suporterilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62499321
Mircea Lucescu după decizia UEFA: „Era normal, nu putea să se dea o altă decizie”

Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, miercuri, după ce UEFA a anunţat că România a câştigat la masa verde meciul cu Kosovo, că decizia este una normală. El a vorbit şi despre sancţiunile primite de FRF.

62499252
România-Kosovo 3-0 la masa verde. Ce înseamnă decizia UEFA: Suntem aproape siguri de barajul pentru CM 2026

Victoria cu 3-0 pentru România dictată la masa verde de UEFA în meciul abandonat de Kosovo înseamnă pentru ”tricolori” punctaj maxim în Liga Națiunilor, ceea ce ne face aproape siguri de prezența la baraj pentru CM 2026.

62499265
România - Kosovo 3-0. UEFA a dat decizia după ce Kosovo a părăsit terenul la finalul meciului. Amendă record însă pentru FRF

Comisia de Disciplină din cadrul UEFA a decis ca România să câștige cu 3-0 meciul cu Kosovo, abandonată în minutul 90+3 de oaspeți.  

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.