De ce au huiduit 50.000 de oameni veniti sa faca poze pentru Facebook o echipa reprezentativa
BONUS: Ce-au uitat sa spuna jandarmii. Care au fost cu adevarat cele mai periculoase locuri din tot stadionul si de ce I s-a facut cocosului francez pielea de gaina.
Meciul Romania – Franta a fost mai degraba un eveniment monden, din seria lui “ce faci de Inviere?”. Oamenii au venit in mod evident sa vada stadionul. Ce altceva sa vada? Centrarile lui Banel Nicolita? Le stim, merci beaucoup, vorba adversarului. Si pentru ca e bine sa fii acolo unde au loc treburi majore, vreo 50.000 de romani au plecat inarmati pana in dinti cu aparatele foto si hainele de club pentru a face poze traznet, care sa adune like-uri de la ceilalti 3.500.000 de utilizatori de Facebook care au ramas acasa. Misto ar zice pana si Irinel Columbeanu.
Pe drumul catre confirmarea statului social virtual, romanul a dat de o realitate neasteptata. “Uite, ba, se poate si la noi!”. Si chiar ca se poate. In tara cu drumuri inguste si aglomerate, rasari ca o ciuperca pe gazon o minunatie de stadion cu spatii largi si porti de acces multe. Cu turnicheti care chiar functioneaza si cu un sistem foarte simplu de a-ti repera locul. Si cata lumina. Altora li se pare banal, dar noi holbam ochii la luminite, ca le vedem rar si unii chiar sting becul in casa de frica facturii la electrica. Si ce zici? Ca e interzis accesul cu seminte? Pe bune? E aproape un vis. Ca si cum ai merge la cinema fara sa fii obligat sa induri rontaielile constante ale dependentilor de sare si unt cu floricele.
Drumul catre locuri, anevoios. Cand jandarmul a zis ca ii incape doar jumatate de bocanc pe treapta, nu glumea. Plus ca trebuie sa fii Alberto Tomba si sa faci slalom printre printii si printesele care se atarna de bare pentru un unghi mai bun de Facebook. V-am zis doar ca toata lumea venise pentru poze si filmulete. Dupa ce au rezolvat problema artistica, multi au dat navala la cola si bere, de unde s-au mai intors abia prin minutul 60. Nu c-au ratat mare lucru.
A cantat si Inna, dar cred ca mai degraba au dansat francezii lui Blanc pe melodiile ei decat romanii. Nu stim sa apreciem valorile care fac senzatie in strainatate ar zice unii. Sau poate inca avem gusturi mai bune la muzica decat multi europeni ar raspunde altii. E povestea cartofului gigant, dar in directie inversa.
Stranie treaba. Cand au aparut pe teren cei 22 de cetateni responsabili cu varza, gatiti si pregatiti pentru o seara mare, si-au amintit si spectatorii de al doilea moment important: meciul. Pana atunci a mai fost ce-I drept si imnul, cantat cu un patriotism rar, dar fantastic de toti spectatorii. Jumuli-s-ar de pene si cocosul galic daca nu I s-a facut pielea gaina.
In minutul 1 s-a prins si francezul ca la Bucuresti iarba e ieftina. Dar ieftina rau si de proasta calitate. O fi stadionul nou, dar gazonul puteai sa juri c-a prins revolutia la cat era de ciuruit. Fotbalul putea chiar sa cunoasca o revolutie la Bucuresti. Inventarea dublului cartonas galben: unul pentru faultul grosolan asupra jucatorului si al doilea pentru dauna totala data brazdelor. Totul cu o singura interventie, ca la super-oferta. De fapt, cel mai periculos loc din toata arena era chiar pe gazon, acolo riscai cu adevarat sa-ti rupi gatul la fiecare pas.
Toata mandria noastra a devenit pamant cu flori vazand gazonul din care sareau bucati la fiecare degajare. Ar fi trebuit ca tot romanul sa-si dea jos Rapirea din Serai de pe perete si sa acopere rusinea inaintea sa o vada lumea intreaga. Inchidem un ochi, injuram printre dinti de mama ma-sii de treaba si de cum “romanul, tot roman ramane pana la capat”. O treaba de mantuiala.
Mantuita sa fie si echipa noastra sau sa se odhineasca in pace, depinde de perspectiva. Cert e ca un public fantastic a reusit cumva sa tipe timp de 80 de minute pentru o ceata de jucatori certati cu fotbalul si cu ambitia. Si asta pentru ca desi ne fierbea sangele latin, o facea intr-o cana de portelan. Civilizati cu forta de stadionul de 5 stele, romanii au trecut peste gazonul de 2 margarete si au tipat “Romania” pana i-au lasat plamanii.
In ultimele minute i-au lasat si nervii. Tot modernismul serii a luat un sut in fund de la aceeasi veche frica de mai mult. Cand cersesti un 0-0 obosit, amarat si inutil, nu poti sa te astepti la altceva decat la dezaprobare in haita. “Acum ori niciodata” e de fapt “Acum ori altadata”. S-a inteles, Marcel Pavel? In fond, echipa lui Piturca a facut o treaba pur romaneasca. De ce sa-I injuram? Pentru ca si-au ales cel mai prost moment in care sa o faca.
Asta e, luam o felie de lamaie, fara tequila, stergem gustul amar si de data asta si revenim noi si cu alta ocazie pe stadionul de lux al Bucurestiului. In fond, sunt atatia altii care vor poze cu jucaria.
BONUS: Civilizata treaba si la imn. Orice am zice despre francezi si orice ar zice ei despre noi, au un imn pe care e imposibil sa-l urasti. Poate daca l-ar interpreta Inna ….
