CFR Cluj - Celtic. Românii s-au calificat spectaculos în play-off-ul Ligii Campionilor

62069378
Sport.ro

CFR Cluj a reuşit o calificare spectaculoasă în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Celtic cu scorul de 4-3 (1-0), marţi seara, la Glasgow, în manşa a doua a turului al treilea preliminar.

După 1-1 la Cluj, campioana României a făcut un meci memorabil, smulgând o victorie nesperată într-un final dramatic şi şi-a asigurat astfel cel puţin prezenţa în grupele Europa League după un meci cu un ritm sufocant.

CFR a găsit puterea să revină de la 1-2 şi 2-3 pe Celtic Park şi a scris istorie în faţa unei echipe de tradiţie.

Ciprian Deac (27), Billel Omrani (74 - penalty, 80) şi George Ţucudean (90+7) au marcat pentru echipa ardeleană, în timp ce pentru campioana Scoţiei au înscris James Forrest (51), Odsonne Edouard (61) şi Ryan Christie (76).

În prima repriză, CFR a făcut un meci tactic aproape perfect, controlând jocul în faţa unei echipe care nu a dorit să rişte la adăpostul oferit de egalul din prima manşă.

Echipa antrenată de Dan Petrescu a avut prima ocazie a partidei, când Camora (5) a şutat cu dreptul, dar Bain a prins. O fază controversată s-a consumat în min. 8, când Deac a trimis mingea pe lângă poartă, fiind faultat de McGregor în careu, dar arbitrul nu a dictat penalty-ul cuvenit.

Celtic a fost mai incisivă după un început mai slab, dar Edouard (9) a fost blocat de Burcă în momentul şutului, şutul lui Christie (16) a fost deviat în corner, iar Johnston (26) a tras pe lângă ţintă.

CFR a deschis scorul în min. 27, prin Deac, care a reluat superb cu capul centrarea lui Omrani.

Clujenii au mai avut o oportunitate în min. 30, când Bain a fost nevoit să respingă cu piciorul lovitura liberă a lui Djokovic.

Celtic a presat mai mult pe finalul primei reprize, iar Edouard (34) a reluat peste poartă din 6 metri, după care şutul lui Forrest (38) s-a dus pe lângă poartă.

Începutul reprizei secunde a fost sinonim cu un forcing al scoţienilor, Susic (47) respingând din faţa porţii mingea trimisă de Ajer, după care Arlauskis (48) a deturnat mingea expediată cu capul de Simunovic.

Celtic a reuşit egalarea în min. 51, prin Forrest, rămas singur cu portarul, după o contră a lui Johnston.

CFR a avut o singură situaţie notabilă în această perioadă grea, Bain respingând şutul-centrare al lui Omrani (52)/

Campioana Scoţiei a fost periculoasă prin francezul Edouard (54), dar acesta a reluat alături din 6 metri. Vârful din Hexagon nu a mai greşit în min. 61, marcând simplu după ce Burcă şi Luis Aurelio s-au încurcat reciproc în careu.

Celtic se putea desprinde, dar Christie (63) a şutat pe lângă din marginea careului, iar Arlauskis (70) a respins salvator şutul lui Forrest.

Echipa din Gruia a reuşit egalarea, 2-2, în min. 74, prin Omrani, după un penalty făcut cadou de Brown, care a comis henţ în propriul careu.

Bucuria ardelenilor a fost stinsă repede de golul marcat simplu de Christie (76), din pasa lui Edouard.

Meciul s-a jucat pe contre pe finalul său, iar Omrani a reuşit o nouă egalare, 3-3, cu un şut din unghi (80), după o minge respinsă de Bain la şutul lui Păun.

Celtic s-a aruncat în atac, dar Griffiths (86) a trimis cu capul pe lângă poartă, McGregor nu a nimerit nici el ţinta (90+1), Arlauskis a respins şutul din unghi al lui Forrest (90+2), pentru ca Ţucudean a dat lovitura în ultimele secunde ale jocului, după o pasă a lui Păun, care s surprins apărarea scoţiană (90+7).

CFR va juca în play-off-ul Ligii Campionilor cu Slavia Praga, campioana Cehiei, primul meci fiind programat pe 20 august, acasă. Celtic o va întâlni în play-off-ul Europa League pe Sheriff Tiraspol sau AIK Solna.

Celtic Glasgow - CFR Cluj 3-4 (0-1)
Au marcat: James Forrest (51), Odsonne Edouard (61), Ryan Christie (76), respectiv Ciprian Deac (27), Billel Omrani (74 - penalty, 80), George Ţucudean (90+7).
Glasgow, Celtic Park
Liga Campionilor - turul al treilea preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 1-1

Au evoluat echipele:
Celtic: 29. Scott Bain - 33. Hatem Elhamed, 35. Kristoffer Ajer, 5. Jozo Simunovic, 42. Callum McGregor - 8. Scott Brown (căpitan; 10. Vakoun Issouf Bayo, 88), 21. Olivier Ntcham (9. Leigh Griffiths, 83), 49. James Forrest - 17. Ryan Christie, 22. Odsonne Edouard, 19. Michael Johnston (16. Lewis Morgan, 75). Antrenor: Neil Lennon.
Rezerve neutilizate: 1. Craig Gordon - 2. Christopher Jullien, 6. Nir Bitton, 23. Boli Bolingoli.
CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 16. Mateo Susic, 55. Paulo Vinicius, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 10. Ciprian Deac, 6. Luis Aurelio (7. Adrian Constantin Păun, 78), 37. Mihai Bordeianu, 8. Damjan Djokovic - 99. Mario Rondon (20. George Ţucudean, 46), 9. Billel Omrani (30. Andrei Mureşan, 84). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Cosmin Vâtcă - 5. Yacouba Sylla, 77. Ionuţ Peteleu, 92. Mike Cestor.

Arbitru: Andris Treimanis; arbitri asistenţi: Haralds Gudermanis, Aleksejs Spasjonnikovs; arbitru de rezervă: Aleksandrs Golubevs (toţi din Letonia).
Cartonaşe galbene: Rondon (40), Elhamed (41), Deac (63), Arlauskis (88).

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Eugen Neagoe, victima unui atac de cord pe teren, nu mai este antrenor la Dinamo

FC Dinamo a anunţat luni seara că a încheiat pe cale amiabilă contractul cu antrenorul Eugen Neagoe, care a suferit un infarct miocardic în timpul meciului cu Universitatea Craiova, din etapa a II-a a Ligii I.

Săritura ”imposibilă” reușită de Simone Biles la sol. Nici bărbații nu o execută

Gimnasta Simone Biles a scris istorie în acest weekend, la campionatele naționale din SUA, reușind două elemente extrem de dificile, o adevărată premieră în gimnastică.

Pe ce loc a ajuns Bianca Andreescu în clasamentul WTA după ce a câştigat Rogers Cup

Câştigătoarea Rogers Cup, sportiva canadiană de origine română Bianca Andreescu, a urcat 13 poziţii şi este acum pe locul 14, cu 2837 de puncte.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.