„Ne-o pus la gură ca la câini”. Bihoreni supărați că primarul a închis terasele, parcurile și piețele

×
Publicitate

Măsuri restrictive fără precedent într-o comună din Bihor. S-au închis parcurile şi pieţele, dar pe localnici îi apasă cel mai tare că nu mai pot sta la terasă, la o vorbă și o bere rece.

Decizia a fost luată de Consiliul Local pentru Situaţii de Urgenţă, după apariţia mai multor cazuri COVID-19 într-unul dintre sate. Oamenii trebuie să poarte masca și pe afară.

"Aicea, la magazin, mai stătea lumea la o berică. Acuma nu stă nimeni la nimica. Ne-o închis pe toţi, ne-o pus la gură ca la câini, botniţa, n-avem ce face, asta-i viaţa."

Mulți gândesc că acest localnic. Timpul petrecut la terasă este prețuit enorm la Țețchea.

„La umbrelă, stătea toată lumea, duminica după-masă, era plin, nu încăpeai de ei. Amu, dai cu bota, nu loveşti pe niciunul. Într-un fel e bine, într-un fel nu-i bine."

Autorităţile locale spun că cei ca nea Ilie ar trebui să înţeleagă pericolul la care se expun atunci când stau în aglomerație. În doar câteva zile, 7 cazuri noi au apărut într-un sat din comuna cu trei mii de locuitori.

Ovidiu Drimbea, primarul comunei Țețchea: „Am impus purtarea măştii peste tot în spaţiile publice, am restricţionat slujbele religioase în localitatea Telechiu, am închis parcurile şi terenurile de sport, am oprit activitatea teraselor din faţa magazinelor săteşti. Sigur, sunt şi unii care sunt nemulțumiți."

Majoritatea s-a conformat și poartă mască. În satul de unde provin bolnavii cu COVID nu se mai fac nici slujbe la biserică.

Restricția este valabilă până pe 25 august. Între timp, la nivel de judeţ, Consiliul pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizii similare: purtarea măştilor în toate spațiile publice aglomerate - piețe, staţii de tramvai sau autobuz ori în timpul activităților cu participare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62140651
Surse: Ucigașul lui Emi Pian a fost prins. În ce stare se află acum interlopul
În Capitală este alertă maximă, după răfuiala sângeroasă dintre clanurile Duduianu și cel al Spoitorilor. Poliția a împânzit orașul, în căutarea celor implicați în conflictul în urma căruia a murit interlopul Emi Pian.
62140616
Interviu cu fostul șef al interlopilor, Nicolae Duduianu, tatăl lui ”Emi Pian”. Învățături din pușcărie
Nicolae Duduianu, zis ”Pian”, este tatăl lui ”Emi Pian”. Frații Ion și Nicolae Duduianu din Sintești, Ialomița, au pus bazele clanulului Duduienilor la sfârșitul anilor 80.
62140517
Realitatea dezolantă ce descrie România. 40% dintre părinți nu au bani suficienți să-și hrănească copiii
Deși mai sunt șase săptămâni până la începerea școlilor, iar o parte din lecții - dacă nu toate, s-ar putea ține online, aflăm că 4 din 10 copii din mediul rural nu au acces la internet și nici la rechizite.