World PressPhoto, una dintre cele mai importante expoziţii de foto-jurnalism, la București

×
Publicitate

Una dintre cele mai importante expoziţii de foto-jurnalism din lume - World PressPhoto - poate fi văzută, timp de 3 săptămâni, la Bucureşti, la Muzeul Naţional de Artă.

Vizitatorii vor putea admira imagini surprinse în timpul unor evenimente inedite, de pe întreg globul, de la scene de război, până la viaţa femeilor din Zanzibar, de pildă.

Peste 5 mii de fotografi din 125 de ţări au intrat în competiţie, însă doar cele mai reuşite poze au ajuns la final în expoziţie.

Fotografiile incluse în expoziţie au fost alese dintr-un total de peste 70 de mii de poze incrise iniţial în competiţie. Sunt imagini care au surprins realitatea aşa cum este ea, fără regie sau trucuri.

"Stăm în fata pozelor mele preferate, făcute de Anna Boyiazis, o fotografă din L. A. A pozat fetele tinere din Zanzibar, Tanzania, care iau lecţii de înot. Pentru multe persoane din această lume este foarte comun să înoţi, dar nu şi pentru aceste fete. Din cauza religiei, credinţei şi a culturii nu puteau înota înainte", explică Sophie Boshouwers.

"Expoziţia care circulă deja în 100 de oraşe ale lumii reprezintă un RMN al anului trecut, în imagini", spune Cristian Movilă, organizatorul evenimentului.

În cadrul ediţiei de anul acesta, cea cu numărul 61, fotografiile vor fi expuse în 45 de țări.

"Asocierea noastră, a României Te Iubesc, cu această expoziţie este cumva într-un fir normal, pentru că noi vorbim despre adevăr şi ne luptăm tot timpul pentru valorile astea la care noi ţinem. Ori imaginile sunt cele mai relevante. Eu spun de foarte multe ori că o imagine este mai puternică decât un pistol", a transmis Cosmin Savu, România, te iubesc.

Evenimentul de la Bucureşti face parte din expoziţia anuală internaţională World Press Photo, vizitată de 4,5 milioane de oameni, la fiecare ediţie.

"Este o expoziţie valoroasă din punct de vedere al actului artistic fotografic şi este axată pe un vector foarte important al vremurilor noastre, cel al comunicării", spune Liviu Constantinescu, directorul MNAR.

"Mult mai important este faptul că, cu o expoziţie ca aceasta, în care arăţi poze de la evenimente reale din jurul lumii, frumoase, câteodată oribile, dar în orice caz, poze care chiar spun multe, ne oferă oportunitatea de a sublinia importanţa liberaţii presei", explică Stella Ronner-Grubacic, ambasadoarea Olandei la București.

Expoziţia rămâne la Bucureşti până în 23 mai, apoi va fi montată şi la Cluj-Napoca şi Timişoara.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61957213
Mii de cupluri au depus cerere la Primăria Capitalei pentru programul de fertilizare in vitro

În condiţiile în care în România, un cuplu din patru nu poate să conceapă un copil pe cale naturală, mii de cereri au fost deja depuse la Primăria Capitalei, pentru fertilizare în vitro.

61938935
Bani mai mulți pentru rezerviștii voluntari. MAPN mărește suma acordată militarilor ”de ocazie”

Statul este gata să dea mai mulți bani pentru rezerviștii voluntari. Este propunerea ministerului Apărării, după ce a văzut că românii nu se înghesuie să se înscrie în acest program.

61957169
Turiştii care au ajuns în Bucovina în această vacanţă au îmbinat ospețele cu plimbările în aer liber

Fie că au bătut cărările de munte, cu bicicleta sau ATV-ul, fie că au făcut rafting, toţi s-au arătat încântaţi.

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.