Bani mai mulți pentru rezerviștii voluntari. MAPN mărește suma acordată militarilor ”de ocazie”

×
Publicitate

Statul este gata să dea mai mulți bani pentru rezerviștii voluntari. Este propunerea ministerului Apărării, după ce a văzut că românii nu se înghesuie să se înscrie în acest program.

Așa că în loc de 10% din solda unui militar, voluntarii ar putea să primească de 3 ori mai mult, în timpul în care stau acasă, dar sunt la dispoziția armatei.

Din păcate, pentru mulți dintre potențialii rezerviști voluntari golul din portofele a cântărit mai mult decât cel din suflet. Ideea de a primi o soldă întreagă în fiecare lună, din cele două de instrucție, iar apoi, ca rezerviști 10 la sută din salariul unui militar, n-a atras multă lume.

Unora li s-a părut puțin să încaseze 200 de lei în cazul unui civil încadrat la gradul de sublocotenent, 230 pentru un locotenent sau aproximativ 300 pentru un căpitan.

Așa că, acum, ministerul vrea să crească acel procent la 30 la sută.

Proiectul de lege care inceara să facă armata de ocazie mai atractivă prevede și că patronul nu are voie să-și concedieze angajatul care urmează cele două luni de instrucție, merge în misiune ori la antrenamente. Toate aceste schimbări ar trebui să le facă cu ochiul civililor și, bineînțeles, să crească procentul celor care vor să devină voluntari rezerviști. Nu de alta, dar campania de anul trecut a fost departe de așteptări.

Ministerul a pus la dispoziție 2400 de locuri și au fost recrutate doar 200 de persoane.

De dată această, MAPN vrea să atragă 3400 de oameni până pe 8 iunie, inclusiv militari în rezervă care vor să redevină activi.

Deocamdată nu au fost făcute publice datele cu numărul de doritori care s-au prezentat până acum la centrele de recrutare.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61957169
Turiştii care au ajuns în Bucovina în această vacanţă au îmbinat ospețele cu plimbările în aer liber
Fie că au bătut cărările de munte, cu bicicleta sau ATV-ul, fie că au făcut rafting, toţi s-au arătat încântaţi.
61957146
Zeci de persoane au ajuns la spital, după ce au fost mușcate de căpușe. Sfatul medicilor
Atenţie, a început sezonul căpuşelor! Un picnic la iarbă verde a dus direct la Spitalul de Boli infecţioase Galaţi aproape o sută de persoane, numai în ultima perioadă.
61957105
Suma pe care ar primi-o tinerii care se stabilesc într-o comună frumoasă din Apuseni
Inițiativă inedită în județul Alba pentru popularea zonei rurale.