Viziune, cariera, performanta la nimic. Tara unde nimic nu se termina
M-am nascut intre Carpati... si am crescut educat sa invat carte multa ca sa dau la medicina intr-o facultate cu 20 de candidati pe un loc. Daca nu, la ASE, ca se bat doar 14 tineri tocilari pe un post sigur on banci.
Prin 1996 ma si imaginam cu bisturiul intr-o mana si spaga in cealalta... Ori sef poate la un birou din lemn masiv cu cinci telefoane si o secretara. Cam atat stia generatia mea despre orientarea profesionala.
Nu m-a invatat nimeni atunci ca lumea se schimba. Nu a venit nimeni in liceu sa ne spuna ca rezidentii isi plang de mila prin spitale si ca se prostitueaza pe la companii care vand medicamente. Sau ca posturile bune din banci se dau pe pile si ca restul muncesc pe nasturi. Tara ma voia prost. De fapt, nu prea ma voia deloc.
Nu mi-e clar de ce, dar m-am razgandit in clasa a douasprezecea, subit. Am dat la jurnalistica din instinct. Pe ultima suta de metri am inceput meditatii la romana. Istorie nu am mai apucat si am tras lozul. Nu am avut niciodata noroc la loto, dar de data asta am tras castigator si am inceput o cariera grea, dar frumoasa. Dupa patru ani de fizica-chimie intensiv, majoritatea colegilor mei au emigrat.
Din cate vad, nu s-a schimbat nimic in invatamant. Scolim tot diplome, in loc de profesionisti. Scoatem frustrati pe banda care merg la serviciu in loc sa traga din pasiune la munca.
Nu ma intereseaza disputele politice si nu sustin cauze pierdute ca reforma nesfarsita. Nu cred ca oamenii care ne-au condus ori tin acum de putere au habar cum sa faca. Sunt si ei tot niste copii nedoriti ai civilizatiei romanesti.
Cum poti sa ii ceri viziune unui om care a trecut prin sistemul de educatie impotriva vointei lui?
La noi, te duci la clasa sa memorezi, sa cotizezi si sa te nivelezi. Nu ne invata nimeni in clasa a patra ca avem drepturi si responsabilitati, nu ne arata meserii dintr-a opta ca sa avem habar ce ne-ar placea sa facem mai tarziu. Talentele sunt considerate hobby-uri inutile, cand ar trebui sa ne defineasca viata. Ne facem toti intelectuali cu patalama la facultati unde chiulim cu semestrele.
Tragic este ca punem tocmai astfel de carpaci sa ne conduca. Oameni docilizati si apoi reeducati de mocirla romaneasca. Dupa frustrarea din scoala generala si saracia din facultate, au aflat ca banii se fac repede numai prin compromisuri. Ca sa dea inainte au invatat sa fure in timp ce ii injurau pe cei care au facut-o in fata lor. Cand au ajuns in fata, hamesiti, au devorat ce mai ramasese. Acum chiar daca ar vrea sa faca mai bine, habar nu au cum. Genul acesta de oameni masoara valoarea in bani si merg inainte nu dupa manualul de management, ci dupa instinct. Instinctul de razboinic, de bisnitar, de haita.
Am o veste proasta. Asa functioneaza majoritatea firmelor romanesti. Un patron imi povestea ca a concediat un roman scolit afara pentru ca il exaspera cu ideile lui despre taierea costurilor. Acum, dupa patru ani, a ajuns sa aplice fortat ideile pe care le renega cand economia duduia.
Ce sa mai ceri de la politicieni? In institutiile de stat nu se inteleg intre ei nici macar membrii aceluiasi partid. Muncesc impreuna in campanii si, dupa ce ajung la putere, se impart pe gasti ca sa si-o traga mai rau decat o pot face inamicii din opozitie.
Ministrii se schimba tot la un an sau doi. Dupa ce preiau functia, le ia jumatate de an sa priceapa un sfert din furaciunile din sistem. Subalternii de prin companiile de stat, directii sau chiar proprii consilieri ii cocolosesc cu favoruri in biroul caldut si ii deconecteaza de la realitate. Cu voia lor insisi. Cata vreme cafeaua e calda, proaspata si dulceaga, treaba merge unsa.
Ocazional mai vine cate un profesionist din privat, care se opinteste in caruta de la stat. Nu ma luati de carcotas, dar mi se face mila de ei cand ii vad cu chef de munca. In prima faza intra in panica dupa ce isi preiau biroul. Dupa prima zi le vine sa isi dea demisia, ca sa nu isi lege numele de un contract de inchiriere in contrapartida cu cartofi prajiti si cafele (caz real) sau un tun de zeci de milioane de euro la o licitatie cu dedicatie pentru securisti reciclati (si acesta e tot real). Sefii ii suna permanent sa le serveasca oameni si contracte.
Teama de esec ii tine insa acolo si se amagesc ca schimba lumea carpind gaurele intr-un sac ciuruit cu toporul. Indura atitudinea comunista a colegilor si chiar spera ca vor aduce ei schimbarea. Dupa jumatate de an isi dau seama ca nu au cum sa rada nici macar un sefulet. Pana si individa incompetenta de la personal e proptita cu pile pana in parlament (alt caz real). Dupa cateva tentative de gen, isi fac destui dusmani cat sa simta ei cum "ii trage curentul". O mica parte se recunosc invinsi ca Emil Constantinescu si pleaca inapoi in privat. Restul se adapteaza si devin caramizi noi in zidul birocratiei si coruptiei. Asa se "primeneste" sistemul de nepoftiti cu idei si chef de munca.
Asadar, singura viziune care ghideaza Romania spre viitor ramane cea a putorilor cu pile. Nu conteaza partidul, nu conteaza functia. In timp ce liderii se schimba, esaloanele doi, trei si tot asa raman sa stapaneasca.
Cred ca singura solutie functionala si la noi ar fi tot modelul georgian al lui Saakasvili. Acesta a concediat toata politia rutiera, adica 30.000 de oameni, din cauza coruptiei incontrolabile si a recrutat oameni noi, scoliti dupa modelul american. Vreau sa vad prima institute similiara unde facem la fel. Cu care propuneti sa incepem?
Citeste mai multe pe www.buhnici.ro.
Etichete: bugetari, invatamant, politica,
