Un profesor de sport pedaleză zeci de km pentru a ajunge la ore în școlile din 2 sate: „Nu e ușor”

62176353

În Bistrița, un profesor de sport ne oferă o lecție impresionantă de omenie și devotament.

Profesorul pedalează 40 de kilometri pentru a ajunge la ore în școlile din două sate. Pe ploaie sau ninsoare, pentru el, bicicleta este singurul mijloc de deplasare. Localnicii îi cunosc deja traseul, iar copiii îl așteaptă de fiecare dată, cu nerăbdare, în sălile de clasă.

Ștefan are 35 de ani și este profesor de educație fizică la două scoli gimnaziale din județul Bistrița-Năsăud, în Chețiu și Jimbor.

Între cele două localități este o distanță de 20 de kilometri. După ce își termină cursurile în prima localitate, profesorul se urcă pe bicicletă și pedalează mai bine de o oră pentru a ajunge la copiii din cea de-a doua. Aici învață 16 elevi de gimnaziu.

Tânărul spune că sportul înseamnă sănătate și chiar dacă nu are la dispoziție un alt mijloc de transport, bicicleta este cea mai bună opțiune pentru el.

Dascălul nu are permis de conducere, dar nu se plânge nicio clipă și crede că lecția lui poate fi un exemplu și pentru copii.

Ștefan Medeșan, profesor sport: „Plec de la Chețiu la Jimbor cu bicicleta, pentru a ține acolo orele de educație fizică și sport. Sunt în jur de 20 de kilometri și fac în jur de o oră, o oră și ceva, în funcție de cât de mult mă țin picioarele. Săptămâna trecută am fost și la -9 grade și pentru a ține o oră de educație fizică trebuie să faci sacrificii.”

Localnicii îl recunosc deja când trece prin sate și îi admiră rezistența fizică.

Localnic: „Un pic e dureros și iarna. În orice caz, nu e ușor, 20 de kilometri zilnic, dacă e nevoit, ca să meargă.”

Localnică: „Are ochelari negri și nu i se cunoaște fața. Nu e ușor, cu siguranță, dar face sport. Tinerilor le place sportul.”

Reporter: „Știți cine trece pe aici?”

Mamă elev: „Profesorul de sport.”

Reporter: „Și unde merge?”

Mamă elev: „La Jimbor Fânațe, unde e profesor de sport la copii.”

Reporter: „Știți de unde vine cu bicicleta?”

Mamă elev: „Din Chețiu. Vine șase sate.”

Reporter: „Îl vedeți trecând pe aici?”

Mamă elev: „Da, totdeauna cu bicicleta.”

Ștefan este profesor de educație fizică de cinci ani și, pentru că nu este titular, este astfel nevoit să își împartă timpul la mai multe școli.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62176338
Noi reguli pentru ritualul botezului. În ce condiții va trebui să se efectueze

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis că preoţii sunt obligați ca înainte de botez să se întâlnească cu rudelele copilului, care, în prealabil, s-au consultat cu medicul curant și pot prezenta starea de sănătate a bebeluşului.

62176255
Zeci de copii, nevoiți să meargă 10 km până la școală, pentru că unitățile din satele lor se închid

Zeci de copii dintr-o comună din Bistriţa-Năsăud au aflat că din toamnă nu vor mai merge la şcoala ori grădiniţa din preajma casei.

62176165
Un băiețel de aproape un an din Cluj are nevoie de ajutor. Suferă de o afecțiune gravă care îi distruge nervii și mușchii

Un băiețel de nici un an din județul Cluj are nevoie de ajutor pentru a avea o șansă la o viață normală.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.