Tradiție de sute de ani într-un sat din Brașov. Localnicii s-au adunat pentru "împușcatul cocoșului"

×
Publicitate

Paștele Catolic a fost marcat într-un mod aparte de oamenii dintr-un sat din Brașov. Așa cum spune un obicei vechi de sute de ani, au ieșit pe ulițe în straie de sărbătoare, apoi s-au adunat toți pentru "împușcatul cocoșului".

Potrivit legendei, în timpul unei invazii tătărești, populația s-a retras în cetate. Cotropitorii au pustiit localitatea, dar, înainte de a pleca, un cocoș a început să cânte și astfel refugiații au fost descoperiți.

Drept pedeapsă, supraviețuitorii au decis atunci să împuște "trădătorul". Iar tradiția este păstrată și în zilele noastre, doar că a suferit mici modificări.

”Împușcatul cocoșului" este un obicei al comunităţii maghiare din satul Apața, păstrat cu sfinţenie încă din secolul al 14-lea.

An de an, în ziua în care romano-catolicii şi protestanţii celebrează Paștele, feţele şi flăcăii îmbracă porturi tradiţionale şi pornesc pe ulitze pentru a veşti sărbătoarea.

În zilele noastre, cocoșul este împuşcat doar simbolic. Totuşi, misiunea a fost luată în serios. Chiar şi de cel mai mic dintre temerari, în vârstă de doar trei ani.

La final, copiii au fost răsplătiţi cu ciocolata, iar la căminul cultural din sat, tinerii s-au prins în hore.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
61950730
"Învaţa să ceri #Ajutor". Cei mici, învăţaţi cum să anunțe dacă sunt abuzați
Pentru că se înmulţesc alarmant cazurile de abuz asupra copiilor, cei mici vor fi învăţaţi cum să ceară ajutor printr-o anumită poziţie a corpului.
61950726
Festivalul scrumbiei la Galați, fără scrumbie. De ce a cam lipsit peştele vedetă
Primele bancuri de scrumbii au plecat din Deltă, dar nu au ajuns la Galaţi.
61950757
Tinerii, interesați de o meserie de care fugeau în trecut. Salariile ajung și la 5000 de lei
Meseria de tractorist este din nou în vizorul tinerilor, după ce în trecut fugeau de ea. Acum sunt atrași de fermieri cu utilaje performante, venite parcă din viitor.