Tânără amendată pentru organizarea protestului din 10 august. Are de plătit în total 9.000 lei

61979094

Organizatoarea unui protest din 10 august de la Cluj a fost amendată cu 2.500 de lei de către jandarmi, pentru că mitingul nu ar fi fost înregistrat şi a refuzat să plece.

În total, Ligia a luat până acum amenzi de 9.000 de lei. Ea mai spune că va contesta aceste amenzi în Justiţie şi le-a mulţumit celor care s-au oferit să o ajute să le plătească.

„Niciodată, dar niciodată, NU o să vă notific şi NU o să vă cer permisiunea ca să apar valorile şi principiile în care cred! Niciodată!! Indiferent câte amenzi îmi daţi! În calitate de clujeancă şi cetăţean, eu nu am ce să negociez sau să discut cu voi drepturile noastre, pieţele şi străzile mele când e vorba de adunări publice. Să fiţi fericiţi dacă vă anunţ la faţa locului că decid să o iau la stânga sau la dreapta în marş”, a scris Ligia Roxana Mahalean pe contul ei de Facebook.

Mesajul integral al Ligiei:

„Context: Tocmai am primit o nouă amendă de 2500 de lei vineri, pentru organizarea protestului şi marşului din 10 august 2019 din Cluj. În total mi-au acordat amenzi în valoare de 9000 lei.

Jandarmeria Cluj,

Lăsaţi-o baltă! Voi chiar nu vă învăţaţi minte? V-o scriu negru pe alb ca să vă intre bine în cap:

Niciodată, dar niciodată, NU o să vă notific şi NU o să vă cer permisiunea ca să apar valorile şi principiile în care cred! Niciodată!! Indiferent câte amenzi îmi daţi!
În calitate de clujeanca şi cetăţean, eu nu am ce să negociez sau să discut cu voi drepturile noastre, pieţele şi străzile mele când e vorba de adunări publice. Să fiţi fericiţi dacă vă anunţ la faţa locului că decid să o iau la stânga sau la dreapta în marş. (şi asta din respect pentru alţi participanţi la trafic)

Nu v-am acordat până acum atenţie pentru că: 1. Nu o meritaţi, 2. Mă aşteptam la aşa ceva. Nu mă impresionaţi. Mi-am făcut temele observând cum aţi tratat protestatarii de la Roşia Montana 3. Oricum ne luptăm în instanţă şi vă pun acolo la locul vostru. Mă irită doar faptul că îmi ocupaţi timpul cu birocraţia voastră.

Dar pentru 10 August, merită să vă spun că aţi devenit mai mici şi mai jalnici că niciodată!
La un an de la atacarea unor cetăţeni paşnici de către Jandarmeria Bucureşti pentru că au ieşit să apere statul de Drept, aţi simţit nevoia să vă solidarizaţi cu brutele voastre de colegi şi să le legitimaţi acţiunile de atunci prin atitudinea voastră.

Apropo, niciodată nu v-am văzut aşa agitaţi ca la ultimul protest! Aţi pus ochii până şi pe copiii ăia cu DEX-ul care strigau ,,Jos analfabeţii!" Cică eu folosesc copiii în scopuri politice doar pentru că le-am dat portavocea când au vrut să scandeze. De parcă eu i-am adus de acasă, nu au venit singuri pentru că au gândire critică şi spirit civic.

Jandarmeria Cluj, ne vedem de câte ori va fi nevoie!
Deal with it!

Notă: Dragilor vă mulţumesc pentru solidaritatea arătată şi pentru că v-aţi oferit să contribuiţi la amenzi:) Sunteţi fantastici! Să ştiţi însă că intenţionez să le contest pe toate. Dacă Justiţia le oferă câştig de cauză, lucrez într-o corporaţie din Cluj, mă descurc cu ei! Apreciez intenţia, sunt însă o mulţime de cauze care merită sprijinul vostru.”

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62076441
Frații Rotaru nu vor mai trăi despărțiti. Cum arată casa renovată de „Visuri la Cheie”

Sezonul 6 de „Visuri la cheie” a debutat miercuri, iar echipa a ajuns la familia Rotaru, din satul Ostrovu, județul Prahova. Casa lor este acum complet schimbată și suficient de încăpătoare ca să-i poată găzdui pe toți cei cinci membri ai familiei.

62076380
Câți bani ar fi luat pentru înmatriculare polițiștii bănuiți de legături cu samsarii de mașini

La întrebarea multor experți, „cum de circulă unele maşini pe șosele, deși sunt bombe pe patru roți", răspunde o acțiune a polițiștilor Direcției Generale Anticorupție.

62076353
Cât costă educația "gratuită" a copiilor. „Am dat numai la fondul clasei peste 600 de lei”

Din fiecare 100 de lei dați de statul român pentru educație, 95 de lei acoperă salariile profesorilor și doar 5 lei mobilierul, aparatura și necesarul didactic din grădinițe și școli.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.