Şomerii români învaţă limbi străine pe banii statului ca să plece în afară, în vreme ce în țară e criză

×
Publicitate

Şomerii români învaţă limbi străine pe banii statului ca să plece la lucru în alte ţări în timp ce în România criza de forţă de muncă se adânceşte.

Salariile sunt mici şi nu merită efortul, spun cei care pleacă în străinătate. Oamenii caută posturi de infirmieri, îngrijitori de bătrâni sau electricieni în Germania, Anglia sau Italia. Ca să reuşească, merg zilnic la cursuri de limbi străine şi alte meserii, organizate de agenţiile de şomaj. Lecţiile costă în medie, de la 400 la 4.000 de lei pe lună, pentru un singur cursant.

Câţiva şomeri învaţă de 5 zile la sediul AJOFM din Constanţa limba italiană. Deja au prins câteva noţiuni de bază. La fel şi cei care studiază în clasa de alături, germană.

La 59 de ani, domnul Kengin abia aşteaptă să stăpânească limba ca să se mute la fiica lui în Germania. Speră că acolo îşi va găsi un loc de muncă.

Murând Kengin, cursant: În domeniul meu, în partea electrică, sunt condiţiile mult mai bune adică foarte bune pentru meserie şi pentru salarii.
Reporter: Cât câştigă un electrician în Germania?
Murând Kengin, cursant: 2000, 2.200 de euro.

Antoneta are 45 de ani şi până acum a lucrat că infirmieră în Italia şi Spania, unde a câştigat lunar peste o mie de euro. Acum se pregăteşte să plece în Germania, unde, spune ea, se plăteşte şi mai bine.

Antoneta Feraru, cursantă: Sunt cerinţe şi în fabrici şi în case la persoane, că acum asta se cere.
Reporter: În ţară de ce nu rămâneţi?
Antoneta Feraru, cursantă: Sunt mici salariile şi nu reuşim să ne ajungem cu banii în România.

Statul român plăteşte lunar 400 de lei pentru fiecare şomer care învaţă o limba străină. Nu la fel de ieftine sunt însă cursurile de cameriste, sudori sau motostivuitori, care costă chiar şi 4.000 de lei de persoană. Toate sunt finanţate din fondul de şomaj al Agenţiilor pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Rodica Stoian, profesor: "Vor învaţa să aibă o conversaţie uzuală, ceva noţiuni de gramatică şi acest certificat le va folosi în orice domeniu, pentru că lexicul pe care îl abordăm la curs nu este exclusiv pentru turism sau pentru comerţ. Încercăm să acoperim toată gama. Sunt certificate recunoscute în UE."

Cei mai mulţi dintre cursanţi recunosc că nu vor să rămână să muncească în ţară, ci vor să plece în străinătate. În Italia sau în Germania, spre exemplu, un îngrijitor câştigă în jur de o mie de euro pe luna, iar masa şi cazarea sunt asigurate, aşa că salariul poate fi pus uşor deoparte.

Oficialii se declara învinşi de sistem. Cursurile de calificare se organizează la cererea angajatorilor din România, pe banii statului, însă odată şcoliţi, nimeni nu îi poate obligă pe absolvenţi să rămână în ţară.

Gheorghe Busu, directorul AJOFM Constanţa: "Nici agenţii economici nu ştiu să şi-i păstreze şi persoanele în căutarea unui loc de muncă sunt interesate de câştiguri mai mari, cameriste am făcut 30, 28 au plecat afară. E cerere pe piaţă muncii de cameriste. Iar fac cameriste, iar pleacă afară."

Peste 4 milioane de români lucrează în prezent în străinătate, potrivit statisticilor. Iar ţară noastră se confruntă cu o adevărată criză de personal, în special de muncitori calificaţi.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61918152
Kiril al Moscovei, invitat din nou în România. Cadourile pe care și le-au făcut cei doi patriarhi

După o întâlnire istorică între Biserica Ortodoxă Română şi cea din Rusia - cea mai mare biserica ortodoxă din lume - Patriarhul Daniel l-a invitat pe Kiril al Moscovei la sfinţirea picturii Catedralei Mânturii Neamului - programată peste 5 ani.

61918058
Municipiul care nu va avea apă timp de 3 zile

Locuitorii municipiului Bacău vor rămâne fără apă timp de 3 zile, în perioada 7-10 noimebrie.

61918009
Sfântul Dimitrie cel Nou. Credincioşii au stat la coadă la moaşte, dar mulţi nu ştiau ale cui sunt

Este o nouă zi de sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Vineri, 27 octombrie, este prăznuit Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.