De ce NU trebuie puşi copii să spună poezii de Crăciun. Avertismentul specialiştilor

×
Publicitate

Este o perioadă încărcată de emoţii pentru copii, dar şi pentru părinţi. În aceste zile, mai toate şcolile şi grădiniţele organizează serbări de Crăciun, momente în care cei mici sunt în centrul atenţiei, fie că îşi doresc, fie că nu.

Pentru unii, serbarea este o sursă teribilă de stres, mai ales atunci când există presiune şi din partea familiei. ''Serbarea ar trebui văzută ca un moment de bucurie şi nu drept o formă de evaluare a copilului'', transmit şi psihologii.

Copiii de la o grădiniţă de stat din Bucureşti au pregătit un spectacol care a redat povestea naşterii lui Iisus.

Dintre personaje nu aveau cumm să lipsească Fecioara Maria, magii, păstorii sau îngeraşii.

Emoţionaţi, părinţii au zâmbit, au plâns şi au aplaudat. Fiecare copil a avut un rol important, iar la final a venit şi răsplata.

"Eu sunt costumată în Fecioara Maria şi mi-a plăcut foarte mult să am rolul ăsta", spune o fetiță.

Desigur, în spatele serbării au stat repetiţiile copiilor şi eforturile părinţilor de a găsit costumele ideale.

Reporter: - A fost greu să găsiţi costum?

Mamă: - L-am închiriat.

În schimb, la o şcoală privată, tot din capitală, serbarea a arătat altfel. Fiecare clasă a pregătit câte un moment, iar copiii nu au avut roluri individuale.

Psihologii spun că este important ca cei mici să participe la astfel de evenimente, pentru a se simţi importanţi, dar şi ca să se înveţe cu micile responsabilităţi. Însă este esenţial ca părinţii să nu pună presiune.

Reporter: - E un moment stresant pentru voi?

Elevă: - Da, ai foarte multe emoţii şi te simţi foarte bine când o faci, numai că îţi tremură picioarele, ai părinţii tuturor şi toată lumea se uită la tine.

"De multe ori, părinţii proiectează asupra copiilor propriile lor probleme. Un părinte care n-a fost bun sau care a fost foarte bun la serbare când era el copil, îşi doreşte ori să fie copilul lui la fel de bun sau mai bun. De foarte multe ori părinţii se pun ei în piesele respective. Părinţii ar trebui să înţeleagă că nu sunt toţi lideri, că există lucrătorul pentru echipă, care e la fel de important ca liderul şi fiecare rol în echipa este foarte important", explică Daniela Gheorghe, psiholog.

Săptămâna aceasta, mai toate şcolile şi grădiniţele organizează serbări, însă, din păcate, nu toţi părinţii pot lipsi de la serviciu, iar absenţa lor poate marca semnificativ un copil, susţin psihologii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62009389
Goana nebună după cumpărături. Cât costă un coș cu bunătăți tradiționale

Au mai rămas doar 5 zile până în Ajunul Crăciunului, iar în goana lor nebună, după cumpărături, romanii au pus în cap de listă, cârnaţii tradiţionali de casă, caltaboşul, tobă şi sarmalele.

60217921
Zece milioane de cozonaci, în casele românilor de sărbători. Preţul celui tradițional

Cu nucă, mac, rahat sau ciocolată, cozonacii sunt primii care şi anul acesta vestesc sărbătorile de iarnă.

62009331
14 copii de la o casă de tip familial din Alba au primit cadouri de Crăciun

Magia Crăciunului vine din bucuria de a dărui şi asta o ştiu cel mai bine ajutoarele moşului. Poliţiştii din Alba s-au transformat în spiriduşii bătrânului cu barbă albă şi au adus bucurie pe chipurile a 14 copii de la o casă de tip familial din judeţ.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.