Salariul mediu a scăzut cu aproape 100 de lei în luna august. În ce domenii angajații au primit mai puțini bani

62218331
Getty

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.688 lei, în luna august 2021, cu 92 lei (-1,6%) mai mic decât în luna iulie 2021, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.487 lei, în scădere faţă de luna precedentă, cu 58 lei (-1,6%), arată INS.

 

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8.377 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.957 lei).

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6,5%.

Indicele câştigului salarial real a fost 101,2% pentru luna august 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 98,2% pentru luna august 2021 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 223,0%, cu 4,2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2021.

 

Care au fost motivele scăderii

 

INS precizează că, în luna august 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2021 ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie, încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 20,9% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 10,5% şi 11,5% în fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice; între 5,0% şi 7,0% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, tranzacţii imobiliare, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi industriale n.c.a.; între 3,0% şi 4,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea echipamentelor electrice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de poştă şi de curier, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

 

Unde s-au înregistrat creșteri

 

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (premii trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna august au fost mai mari comparativ cu luna iulie, ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), reluării activităţii anumitor agenţi economici, cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 8,2% în alte activităţi extractive; între 3,0% şi 5,0% în extracţia minereurilor metalifere, activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, transporturi pe apă, transporturi aeriene, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 2,0% şi 3,0% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, hoteluri şi restaurante, activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-1,9%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,5% fiecare).

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62218318
Camera senzorială de la Casa Magic, locul fermecat care îi face pe copiii bolnavi din Iași să uite de spital

Într-o lume în care boala lovește acolo unde nu te aștepți, este nevoie și de oameni care au o singură misiune: să îi facă pe cei din jur să zâmbească.

62210510
Un lider PNL anunță ieftiniri la gaze și curent. ”Aceste reduceri de prețuri vor apărea direct pe factură”

Europarlamentarul Daniel Buda, președinte al PNL Cluj, anunță facturi mai ieftine la energie electrică și gaze pentru iarna care va urma, după ce guvernul a decis compensarea prețului până la 31 martie 2022.

62217977
Danemarca îi primește pe muncitorii români cu brațele deschise. Salariile ajung și la 5.000 de euro: ”Suntem foarte fericiți”

Ruptura dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană îi forțează pe mulți români să își caute de lucru în alte state europene.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

Shutterstock oameni pe stradaa
România rămâne pe marginea prăpastiei. Ce s-ar întâmpla dacă am fi retrogradați la „junk”, ca în 2008

România își păstrează ratingul acordat de agenția Standard & Poor's și rămâne în categoria țărilor recomandate investițiilor. Dar este la un pas de retrogradare, la calificativul cunoscut drept „junk”.

Calin georgescu agerpres 19668015
Socrul lui Călin Georgescu a ajuns în fața anchetatorilor. Surse: El ar putea fi vizat și de percheziții informatice

Procurorii DIICOT continuă ancheta care a dus la arestarea preventivă a lui Călin Georgescu. Socrul fostului candidat la prezidențiale a ajuns, luni, în fața anchetatorilor, în calitate de martor.