Românii tot mai datori Fiscului. Numărul lor a crescut cu 150.000 față de 2016

×
Publicitate

Peste 1 milion de români s-au trezit anul acesta că au conturile blocate de Fisc, pentru că nu şi-au plătit la timp dările către stat.

Sunt cu 150 de mii mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Şi totuşi, deşi ANAF a blocat mai mulţi rău-platnici, sumele găsite în conturile lor nu au fost de-ajuns să acopere datoriile.

Datornică ANAF: ''După ce am făcut plata către Fisc, e foarte adevărat cu întârziere, pentru că nu am avut bani în cont, la două săptămâni, în banca a apărut poprirea şi mi s-au oprit acei bani încă o dată. Mi s-au luat de două ori banii!''

Femeia a reuşit să deblocheze conturile, după mai multe drumuri făcute la administraţia fiscală. Dar la scurtă vreme, dintr-o eroare informatică, inspectorii i-au trimis o nouă somaţie pentru o altă datorie.

Datornică ANAF: ''Am descoperit că mi s-a emis deja o somaţie pe dată de 3, în care suma datorată la ei a fost dublă, fiind vorba de nişte sume mari, nu-mi pot permite să plătesc dublu. Înainte nu ieşeau somaţiile aşa, pe bandă.''

În primele nouă luni ale acestui an, Fiscul a blocat conturile bancare a peste 1 milion 40 de mii de români care nu şi-au plătit dările către stat. Numărul este cu aproape 20 de procente mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioada a anului trecut, arată datele ANAF. Sunt restante pentru impozite, TVA, contribuţii sociale şi alte taxe.

Fiscul trebuie să recupereze aproape 11 miliarde de lei de la cei care nu şi-au plătit la timp dările către stat. Numai că sumele găsite în conturi şi cele blocate ulterior de inspectori sunt cu un miliard şi jumătate mai mici. Aşa că cei care nu aveau suficienţi bani în conturi se pot aştepta oricând la sechestre pe proprietăţi.

Şi anul trecut, în aceeaşi perioada, Fiscul avea de recuperat de la datornici sume mai mari decât cele găsite şi blocate în conturile bancare.

Anul acesta, în schimb, Fiscul a trimis cu 19 mii mai multe decizii de impunere datornicilor - persoane fizice, dar şi firme. Asta pentru că şi presiunea asupra Fiscului să adune bani la buget s-a mărit, spun specialiştii.

Dan Manolescu, preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali: "Nevoia de bani e una crescută, bugetul ştim că a fost construit cu nişte sume pe partea de venituri substanţial mai mari. Vedem că, de cele mai multe ori, sumele care sunt poprite diferă de ceea ce în final atât contribuabilul, cât şi ANAF recunosc că ar fi sume datorate şi care ar fi trebuit plătite.''

Cu un sistem informatic învechit, lucrătorii de la ANAF încă se bazează foarte mult hârtie. Iar contribuabilii sunt trimişi de la un ghişeu la altul şi puşi pe drumuri. Poprirea electronică este încă în curs de punere în practică, deşi ea trebuia să fie demult în funcţiune. Prin acest sistem, datornicii nu vor mai avea toate conturile blocate, că acum, ci doar unul singur, dacă acolo se găsesc banii care acoperă datoria.

Articol recomandat de sport.ro
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
Citește și...
Bani împrumutați de la Banca Mondială pentru rezultate mai bune la Bac. Planul Guvernului

Avem rezultate dezastruoase la bacalaureat, dar sperăm să le îmbunătăţim cu bani de împrumut. Guvernul a cerut 200 de milioane de euro de la Banca Mondială.

Avem milioane de săraci, dar aruncăm anual la gunoi 3 tone de mâncare

Deşi sunt stramtorati, românii continuă să arunc o treime din alimentele pe care le cumpără.

Pregătiţi-vă pentru birocraţia românească. Ce se întâmplă dacă nu ați făcut revizia instalațiilor de gaze

Dacă nu aţi făcut încă revizia instalaţiilor de gaze de acasă, pregătiţi-va să înduraţi birocraţia românească. În mod normal, de la 1 ianuarie 2016 toată lumea este obligată să prezinte în caz de verificări schiţa tehnică a instalaţiei.

Recomandări
Președinta CCR, reacție după informațiile despre întâlnirea cu Bolojan: „Resping ferm și categoric orice speculație”

Curtea Constituţională anunţă sâmbătă că preşedinta instituţiei, Simina Tănăsescu, respinge ferm şi categoric orice speculatie privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curtii in afara cadrului strict legal.

Avertisment din interiorul sistemului rus: Rusia pierde „războiul de uzură”. „În unele privințe, pierdem și în fața Ucrainei”

Economistul-șef al Vnesheconombank, principala bancă de stat a Kremlinului, Andrei Klepaci, a declarat că Rusia nu va putea câștiga „războiul de uzură” economic, scrie The Moscow Times

Mesajul magnific al lui David Popovici, după ce a cucerit Parisul: ”Ici c'est Roumanie!” | VIDEO

”Ici c'est Roumanie!” (Aici este România), a scris David Popovici în social media, după ce a câştigat a treia medalie de aur consecutivă la 200 m liber la Campionatele Europene.