Reclamații în lanț la Constanța, după Revelion. Tratamentul primit de mai mulți români

61932120

Mai mulți constănțeni spun că locul ales pentru a petrece noaptea dintre ani a fost o mare dezamăgire pentru ei. Au mers într-un restaurant de lux din oraș, însă întreaga petrecere s-a dovedit a fi un eșec.

Oamenii susţin că au plătit meniul care conţinea patru feluri de mâncare şi până la ora 5 dimineaţa au primit doar aperitivul şi peştele. De cealaltă parte, patronul restaurantului se apără şi susţine că nu a scris pe meniu ora la care va servi mâncarea şi că preparatele au fost făcute la minut, relatează reporterntv.ro.

"Eu și cu familia mea am plătit 250 de lei pentru noaptea de revelion și până la dimineață, am mâncat doar jumătate, ne-a promis că ne dă mizilic, pește, friptură și deșert și am primit doar aperitiv și pește până la ora 5 când am plecat."

"La ora la care am ajuns acolo eu și grupul meu de prieteni nu aveam nicio masă rezervată, am așteptat 40 de minute, au ridicat pe alții de la masă, totul a decurs prost de la organizare la servire, chelnerii insuficienți și nepregătiți."

revelion cta

Și pe pagina de Facebook a restaurantului au fost postate mai multe reclamații.

revelion cta

Organizare execrabilă, servire groaznică, la 3:30 abia se servea peștele, la 4:30 am plecat flămânzi și dezamăgiți.

”Mâncarea la 12 noaptea încă se mai servea, pe alocuri ordeful, iar peștele la 4 dimineața tot nu ajunsese la mese. Și de debarasat tot singuri ne luam măsuri punând farfuriile, sticlele goale și cuțitele spre centrul mesei, deoarece stăteau în față mai bine de o oră.”

revelion cta

Clienții nemulțumiți au semnalat și faptul că toate recenziile negative despre petrecerea de Revelion au fost șterse de pe pagina de socializare a restaurantului.

Comisarii de la Protecția Consumatorului din Constanța spun că au primit și ei reclamații cu privire la restaurantul considerat unul de lux.

De cealaltă parte patronul localului, care a refuzat să ne ofere un punct de vedere oficial, se apără și spune că nu a trecut pe meniu ora la care va servi mâncarea. În plus acesta susține că nu folosește ingrediente congelate și pune pauzele lungi dintre felurile de mâncare pe seama faptului că preparatele se fac la minut.

revelion cta

revelion cta

revelion cta
Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61932127
Boboteaza, tradiții și obiceiuri. Ritual pentru belșug și alungarea necazurilor, în Bistrița Bârgăului

Pregătiri de Bobotează în Bistriţa Bârgăului, unde localnicii deschid în aceste zile uşile pentru a-i lăsa în bătătură pe preoţii care vin să le sfinţească gospodăriile.

61932115
Cantități uriașe de gunoi menajer după Sărbători. Doar în Pitești s-au ridicat cu 4 tone mai mult

Românii nu se dezmint nici anul acesta. De sărbători au cumpărat mai mult decât au avut nevoie, iar mare parte din mâncare a ajuns, inevitabil, la coşul de gunoi.

61932113
Orașul unde polițiștii locali câștigă 7.000 de lei lunar. Primarul va concedia zeci de oameni

Zeci de polițiști locali din Deva vor rămâne fără locuri de muncă la primărie, în 2018, susține primarul Florin Oancea.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.