Boboteaza, tradiții și obiceiuri. Ritual pentru belșug și alungarea necazurilor, în Bistrița Bârgăului

×
Publicitate

Pregătiri de Bobotează în Bistriţa Bârgăului, unde localnicii deschid în aceste zile uşile pentru a-i lăsa în bătătură pe preoţii care vin să le sfinţească gospodăriile.

Tradiţia spune că, astfel, oamenilor le va merge bine tot anul şi vor fi ocoliți de necazuri.

Fiecare credincios din localitatea Bistriţa Bârgăului îşi aşteaptă preotul în poartă cu o lumânare aprinsă, semn că îşi doresc ca locuinţele să le fie sfinţite odată cu începerea noului an. Oamenii spun că se simt mult mai liniştiţi după ce părintele intra în casa lor şi o binecuvântează.

Lenuța Curtean, localnică: ”Aşa este obiceiul la noi, să ieşim în faţa lui cu lumânarea. Strigăm chiralesa şi cântam iordanul şi merge din casă în casă.”

Tradiţia zonei este una specială şi asta pentru că preotul îşi anunţa intrarea în curte.

Alexandru Brici, preot Bistriţa Bârgăului: ”Pornim de la Biserică, tragem sfintele clopote, umblam cu Iordanul din casă în casă, binecuvântam casele, oamenii, cu Iordanul. Oamenii strigă Chiralesa, chireleson din limba greacă. Oamenii să nu fie surprinşi cu intrarea, este un anunţ că vine crucea, Sfânta Cruce cu Iordanul.”

Tot alaiul este servit apoi cu tot ce are gospodarul mai bun. Preotul stropeşte fiecare încăpere cu aghiazma şi busuioc. Obiceiul este ca oamenii casei să sărute Crucea, iar preotul să-i boteze cu mănunchiul de busuioc pe fiecare în parte.

De Bobotează se sfinţesc toate apele, în amintirea intrării Mântuitorului în râul Iordan.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
61932115
Cantități uriașe de gunoi menajer după Sărbători. Doar în Pitești s-au ridicat cu 4 tone mai mult
Românii nu se dezmint nici anul acesta. De sărbători au cumpărat mai mult decât au avut nevoie, iar mare parte din mâncare a ajuns, inevitabil, la coşul de gunoi.
61932113
Orașul unde polițiștii locali câștigă 7.000 de lei lunar. Primarul va concedia zeci de oameni
Zeci de polițiști locali din Deva vor rămâne fără locuri de muncă la primărie, în 2018, susține primarul Florin Oancea.
61932148
Bărbat nevoit să-și lase copiii singuri acasă, după ce a fost părăsit de soție. Descoperirea făcută pe Facebook
O femeie, de 29 de ani, din Dâmbovița, a plecat de acasă şi şi-a părăsit nu doar soţul, ci şi cei doi copii, de 3 şi 7 ani. Pentru că tatăl lor lucrează în Capitală, cei mici rămân singuri ore-n şir.