Protestul #șîeu față de lipsa autostrăzilor. România a intrat într-o grevă de 15 minute

×
Publicitate

Zeci de companii private, asociaţii, hoteluri, baruri, restaurante, cofetarii, antreprenori, dar şi instituţii publice din România au intrat pe 15 martie, la ora 15:00, într-o grevă de 15 minute.

Aceștia au participat la protestul faţă de lipsa autostrăzilor din România iniţiat de Ştefan Mandachi, un antreprenor care a construit singur un metru de autostradă, la ieşirea din Suceava.

CITIȚI ȘI: Dragnea îi atacă pe cei care susțin protestul #șîeu: ”Ei fac circ, noi facem autostrăzi” 

Clujenii au blocat timp de 15 minute traficul în tot orașul, în Baia Mare, județul aflat la granița cu Ungaria, oamenii au cerut autostrăzi, iar unii patroni de cofetării au făcut metri de autostrăzi din ciocolată și le-au oferit clienților gratruit.

Protestul #șîeu a fost și protestul pietonilor, care, înarmați cu pancarte, s-au alăturat șoferilor și și-au strigat nemulțumirile legate de autostrăzi.

La câțiva kilometri de Suceava, la ieșirea spre Fălticeni, circa 2500 de oameni au participat la inaugurarea simbolică a primului metru de autostradă, construit de inițiatorul protestului, Ștefan Mandachi.

primul metru de autostrada construit de Stefan Mandachi

La Iași s-au strâns în centrul orașului, în fața Palatului Culturii, peste 1000 de oameni! Chiar dacă în zonă au fost și mai mulți polițiști, la ora 15 fix, oamenii au început să traverseze încontinuu trecerea de pietoni și conducătorii auto au oprit pe bulevardul din centrul orașului.

Cu pancarte și banderole cei prezenți au dorit să transmită același mesaj pentru guvernanți: ”De la muncă am ieșit, pentru un interes al tuturor, pentru siguranța noastră, eu fac naveta săptămânal, sunt student aici și m-am săturat să merg cu 50 la oră prin toate localitățile.”

Și primarul orașului, Mihai Chirica, a fost prezent în mijlocul mulțimii.

Ca la un semn, la 15:00, traficul a încremenit și în centrul Brașovului! Șoferii au așteptat răbdători în coloane, încurajați de pe margine de pietonii care, la rândul lor, s-au alăturat protestului: "Uniți, salvăm toată România!". Restaurantele, barurile și cafenelele din centrul istoric au oprit servirea, iar angajații au ieșit în stradă. Ospătarii unui local cu specific grecesc au ocupat o trecere de pietoni pe care au transformat-o, pentru câteva minute, în spațiu de antrenament.

În Baia Mare - aceeași nemulțumire! Șoferii s-au oprit și au blocat circulația 15 minute, iar cei aflați pe margine au strigat încontinuu.

La Cluj, sfertul de oră s-a transformat într-un manifest sonor! Șoferii au claxonat și au rămas cu mașinile oprite - pe avarii - iar pietonii au protestat - purtând în mâini pancarte cu mesajul ȘÎ EU! Cu fantezie, patronii unei cofetării din Cluj au făcut un metru de autrostrada din ciocolată!

În tot acest context, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a dus în Bacău, ca să anunțe că începe construcția centurii ocolitoare a orașului, pe care pompos o numește "autostradă"!

Mișcarea #șîeu

"Dacă eşti profesor, lasa elevii 15 minute în plus în pauză. Dacă eşti zidar, lasă mistria jos 15 minute. Dacă eşti şofer, lasă maşina 15 minute pe avarii. Dacă vrei să pleci din România, mai stai 15 minute", este îndemnul lui Ștefan Mandachi.

Acest îndemn a convins o mulţime de patroni şi angajaţi din toate colţurile ţării să participe la protestul "România vrea autostrăzi #şîeu".

Inclusiv controlorii de la ROMATSA, un salon de masaj erotic din Capitală şi o companie internaţională de retail, mobilă şi decoraţiuni se alătura iniţiativei. La fel şi instituţii publice, printre care primării şi consilii judeţene.

Numai în judeţul Braşov, de pildă, 36 de edili, printre care şi cel al municipiului Braşov, au anunţat că vor protesta 15 minute. Primarii se plâng că, în lipsa autostrăzilor, pierd investitori serioşi.

Dumitru Flucuș, primarul Comunei Șinca Nouă: "M-a sunat după câteva zile şi mi-a zis: "La ce ieşire de pe autostradă găsim Şinca Noua?" Şi eu am zis: "Autostrada se termină în Ungaria!" Mi-a fost rușine de răspunsul ăsta atunci, dar n-aveam ce să spun, că așa era. "Hai cu avionu', zbori în Sibiu sau în Bucureşti şi de acolo vin eu şi te iau cu maşina"."

Lipsa autostrăzilor afectează şi industria turismului, aşa că mulţi care au afaceri în domeniu au anunţat şi ei că protestează, inclusiv reprezentanţii Castelului Bran.

Ștefan Gleveșanu, Breasla Cârciumarilor Brașoveni: "Se vor alătura în jur de 40 de restaurante, de baruri din centrul Brasovului. Vor stopa activitatea timp de 15 minute şi nu vor servi oaspeţii. Le vom explica motivul şi speram să se alăture acestui proiect."

Georgian Popa, angajat Pârtia de Săniuș Poiana Brașov: "Pârtia de săniuş va fi închisă, nu se dau bilete, nimeni nu o să se bucure de săniuş, de tubbing, pentru că şi noi vrem autostrăzi în România."

Agricultorii din Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice din Iaşi şi judeţele vecine susţin şi ei demersul. Angajaţii celor aproape 130 de fermieri nu vor lucra 15 minute.

Emil Bălteanu, președinte Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Iaşi: "În adunarea generală de zilele trecute, cu toţii ne-am aliniat acestui protest, pentru că ţine de noi să facem ceva pentru noi."

Tiberiu Stan, fermier: "Dacă vorbim de pierderi, la un calcul simplu, pe o tonă de cereale transportate către port pierdem în jur de 10 euro. Suntem într-o concurenţă neloială cu UE, toţi au autostrăzi, noi vindem mai ieftin din cauza asta."

La fel şi unul dintre cele mai mari lanţuri de cofetării din Bistriţa. Angajaţii au făcut un tort semnat cu #şîeu.

"Avem maşini în trafic, pentru că avem cofetării în mai multe locaţii de lângă Bistriţa şi asta ne-a făcut să ne alăturăm acestui manifest. Nu cred că există român care să fie mulţumit cu starea drumurilor din România", spune managerul.

O trupă din Suceava a lansat special o melodie pentru această campanie.

Lucian Curelariu, artist: "Ne dorim autostrăzi şi infrastructură. Prin muzică putem ajunge la sufletul românilor. Sunt prea multe probleme în ţara asta şi trebuie să începem de undeva. Cea mai mare e infrastructura."

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„UE și Ucraina au înjunghiat Rusia pe la spate!” E alertă la Moscova după ultima lovitură a Occidentului
„UE și Ucraina au înjunghiat Rusia pe la spate!” E alertă la Moscova după ultima lovitură a Occidentului
Citește și...
Salvatorii de pe mare au protestat față de noua lege a salarizării: „Cam 4.000 lei în mână. Doi oameni pe o navă fac salvare”

Cei care au intervenit marți să salveze echipajul de pe nava GAS Lisbon, în largul mării, la Sulina, dar și colegii lor, au protestat la Constanța.

Grav afectați de seceta din 2025, fermierii români vor primi despăgubiri de 15 milioane de euro. Când vor intra banii UE

Comisia Europeană a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1698, prin care alocă un sprijin financiar de urgență fermierilor din cinci state membre afectate de fenomene climatice nefavorabile: Croația, Cipru, Portugalia, România și Slovenia.

Federaţiile din educaţie anunţă că refuză să participe la ”aşa-zisele” discuţii pe tema legii salarizării: ”Negocieri false”

Federaţiile din educaţie au anunţat că refuză să participe la ”aşa-zisele” discuţii pe tema legii salarizării, care erau programate joi, 23 iulie, la Ministerul Muncii.

Recomandări
Parlamentul intră în sesiune extraordinară. Reformele din PNRR și programul SAFE, primele pe ordinea de zi

Parlamentul intră de luni într-o sesiune legislativă extraordinară. Pe agenda aleșilor se află mai multe proiecte esențiale pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR, dar și proiectul de lege pentru programul SAFE.

Încă o dronă a intrat în spațiul aerian al României, „pentru scurt timp”. A fost emis mesaj RO-Alert în Tulcea. Reacția MApN

Încă o dronă a intrat luni dimineață în spațiul aerian al României „pentru scurt timp”, dar a trecut rapid frontiera în Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării. 

Vremea în București și în țară. Cod galben de vijelii, ploi torențiale și grindină de până la 3 centimetri | HARTĂ

ANM a emis trei atenționări de Cod galben pentru perioada 27–28 iulie, care vizează instabilitate atmosferică, vijelii, averse torențiale și intensificări ale vântului în mai multe regiuni ale țării.