Potrivit News.ro, prin aceste acţiuni, studenţii atrag atenţia asupra măsurilor recente care au redus sprijinul acordat studenţilor şi asupra „nivelului insuficient de finanţare al educaţiei, într-un context în care proiectul Legii bugetului de stat pentru 2026 prevede o alocare de aproximativ 3,03% din PIB pentru acest domeniu”, au transmis organizatorii.
Participanţii la aceste manifestaţii au adus cu ei pancarte cu mesaje precum „Buget mic pentru educaţie, discursuri mari”, „Economia, salvată din bursele studenţilor”, ”Bursa nu e un bonus, e un necesar”, „Scrieţi legi pentru educaţie, sau împotriva ei?”, „Suntem viitorul, dar fără bursă suntem doar un vis amărât”, „Studenţii nu trăiesc cu aplauze”, „Voi aveţi buget, noi, griji”.
La Alba Iulia, unde zeci de studenţi au participat la protest, o tânără a mers cu o pancartă pe care a scris: ”Ştiţi bancu cu statuia? Statu ia tot”.
La Timişoara, mai mulţi tineri au afişat mesajul: „Performanţă fără finanţare? Glumă bună!”.
”Manifestăm împotriva prevederilor legii 141 din anul anterior, prin care ne-au fost luate destul de multe drepturi, de la burse, până la gratuităţi pentru transport. Credem că trebuie să avem un cuvânt de spus. Cred că, dacă se va continua în acest mod, abandonul şcolar o să crească, probabil tinerii vor fi tot mai puţin interesaţi să facă studii, pentru că, dacă nu au susţinere, nu vor vedea rostul să fac studii”, a declarat un tânăr de la Universitatea din Alba Iulia.
Tinerii vor revenirea la prevederile legale din anul 2025, când bursa era acordată tot anul iar studenţii puteau călători cu trenul pe toate rutele, nu doar între localitatea de domiciliu şi cea unde studiază.