”Profesorul de fericire” a venit în România și dezvăluie cum putem atinge cea mai profundă stare de bine

×
Publicitate

Sunteţi fericit? Dacă aţi stat o clipă pe gânduri, nu vă îngrijoraţi. Fericirea se învaţă, spune cel care a ajuns cunoscut în toată lumea ca "profesorul de fericire".

Tal Ben-Shahar a creat cel mai popular curs de la Harvard, de psihologie pozitivă. Câteva secrete le-a învăţat de la bunicii lui, născuţi în România, la Sighet.

Există atâtea tipuri de fericire, câţi oameni sunt pe pământ. Şi totuşi unele lucruri ne unesc. Devenim mult mai uşor nefericiţi. Dacă sunteţi în această situaţie, nu vă îngrijoraţi. Chiar asta este primul pas către cea mai profundă stare de bine, spune profesorul celui mai popular curs de la Harvard, de psihologie pozitivă.

Tal Ben-Shahar: ”Dacă îmi zic că o să fiu fericit tot timpul, că pot să fiu fericit tot timpul, asta de fapt mă va face nefericit, pentru că nu e realist. Aşa că dacă am emoţii dureroase precum tristeţea, frustrarea, furia, invidia sau anxietatea, trebuie să le accept. Trebuie să îmi iau mie permisiunea să fiu om!”

Tal Ben-Shahar spune că putem învăţa să fim mai fericiţi. Contribuie la o stare de bine sportul, discuţiile cu prietenii sau cu familia față în faţă, nu cu ajutorul telefonului, dar mai ales exersarea recunoştinţei.

Tal Ben-Shahar: ”Ne amintim că avem atât de multe lucruri în jurul nostru, le apreciem atunci când ne îmbolnăvim sau când pierdem ceva. Aşa că trebuie să ne amintim că totul este un miracol.”

Dar banii ... aduc fericirea?

Tal Ben-Shahar: ”Banii, în general, în general, nu contribuie la fericire. Sunt oameni plini de succes care nu doar că nu sunt fericiţi, se simte deplorabil. Şi vedem asta pentru că şi ei credeau că succesul sau banii îi vor face fericiţi. Şi nu a fost aşa.”

Cel mai bun exemplu de fericire, spune profesorul, este bunica lui, născută chiar aici, în România. A supravieţuit lagărului de la Auschwitz şi după război s-a mutat cu familia în Israel. O vorbă spusă după o vizită la mormântul surorii ei l-a făcut să vadă altfel viaţa.

Tal Ben-Shahar: ”S-a uitat la mine, apoi s-a uitat la cer şi mi-a zis: "ştii, Talig, asta este o lume atât de frumoasă! Ce păcat că trebuie să plecăm." Şi m-am gândit că dacă bunica, care a trecut prin atâtea dificultăţi, îmi zice că e o lume frumoasă, am crezut-o. Ea a rămas optimistă, a rămas bună.

Fericirea nu este o linie de la zero la unu. Fericirea e continuă, e călătorie cât o viaţă întreagă. O călătorie care se termină atunci când viaţa se termină.”

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61989947
”Viața atârnă de un fir de păr”. Ajută-i pe copiii bolnavi de cancer printr-un simplu SMS

Situație cutremurătoare: la spitalul de copii Marie Curie din București, 30 de copii bolnavi de cancer și 30 de părinți împart doar două toalete și două dușuri.

61989940
Nicolae şi Alina au mers la mormintele Regelui Mihai si Reginei Ana. Mesajul transmis familiei regale

La numai două zile de la cununie, nepotul Regelui Mihai, Nicolae şi Alina, proaspătă lui soţie, au mers la mănăstirea de la Curtea de Argeş, unde sunt înmormântaţi înaintaşii lui, care au condus cu România Monarhică.

61989948
Sute de voluntari s-au adunat la Constanța, ca să construiască 8 locuințe unor familii nevoiașe

Sute de voluntari lucrează cât este ziua de lungă pentru a ridica opt locuinţe în sistem duplex, în localitatea Cumpăna din Constanța, până pe 5 octombrie.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.