Primarul Sectorului 2: Dăm amenzi şi pentru un chiştoc aruncat pe jos

62191687
Agerpres

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, transmite că autorităţile vor continua să dea amenzi "chiar şi pentru un chiştoc aruncat pe jos" până ce toţi cetăţenii vor înţelege că trebuie să păstreze curăţenia în spaţiile publice.

 

Într-o postare pe Facebook, edilul i-a criticat pe cei care aruncă mizerii pe jos sau lasă gunoiul menajer la coşurile stradale, ilustrându-şi comentariile cu imagini din spaţiul public.

"Cât timp nu ne deranjăm să mergem patru metri până la un coş, cât timp ne scoatem gunoiul din casă la cel mai apropiat coş stradal sau cât timp aruncăm pe lângă când e plin, vom trăi în MIZERIE. Nu ştiu voi, dar eu nu vreau şi nici nu accept asta. Continuăm să îi sancţionăm pe toţi cei care batjocoresc astfel Sectorul 2. Dăm amenzi chiar şi pentru un chiştoc aruncat pe jos. Dăm amenzi până vom înţelege că pentru spaţiul public suntem toţi responsabili. Nu putem avea câte un angajat pentru fiecare om. Nu putem mătura din oră-n oră. E nevoie şi de un minim de efort din partea fiecăruia pentru a păstra curăţenia", a scris edilul.

La jumătatea lunii martie, Radu Mihaiu declara că în luna februarie s-au dat 500 de amenzi, în valoare de 500.000 de lei, pentru aruncarea deşeurilor pe spaţiile publice şi 150.000 de lei pentru maşini abandonate.

 

500 de amenzi într-o lună

 

"Am început curăţenia şi prin locurile publice. S-au dat amenzi, s-au dat multe amenzi. În luna februarie s-au dat 500 de amenzi, dacă nu mă înşel. Un total de 500.000 de lei pentru deşeuri, 150.000 de lei s-au dat pentru maşini abandonate. Deci, s-au dat multe amenzi şi facem curăţenie pe străzi, face şi curăţenie efectiv", arăta edilul într-o intervenţie live pe Facebook.

Potrivit acestuia, campania de curăţenie se desfăşoară pe mai multe planuri, fiind necesar un efort susţinut.

"Am început această operaţiune. În paralel mergem şi cu amenzi pentru cei care fac mizerie şi care lasă deşeuri necontrolate. Trebuie neapărat să facem curăţenie în Sectorul 2 şi o să facem acest lucru. Sigur, nu se întâmplă peste noapte. Nu o să avem după patru luni de mandat curăţenie cum ne-am dori cu toţii, dar curăţenia este un efort susţinut şi un efort pe care eu, cel puţin, îl voi face şi aveţi promisiunea mea că vom face curăţenie şi nu ne lăsăm până nu o să avem un Sector 2 curat", preciza el.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62191572
Turiștii au profitat de prețurile mici și temperaturile bune de plajă: ”În sfârșit a venit vara!”. Cât costă un sejur la mare

Litoralul îi așteaptă pe turiști și în timpul săptămânii cu oferte de nerefuzat prin programul "Litoralul pentru Toți", dar și cu prețuri de extrasezon.

62191444
Un bucureştean a salvat o lebădă rănită de pe autostradă. De ce nu au vrut mulţi veterinari să o trateze

O lebădă, găsită de un bucureştean în mijlocul şoselei, printre maşini, a fost primită de un centru destinat salvării vieţuitoarelor, care sunt apoi eliberate în mediul lor natural.

62191441
Delfinii au apărut în valurile din Vama Veche. În staţiune vin tot mai multe familii cu copii

Vremea care s-a încălzit după o săptămână de ploi şi vijelii i-a adus pe turişti în număr mare, în acest weekend, pe litoral. Iar în valurile mării, în dreptul staţiunii Vama Veche, şi-au făcut apariţia şi delfinii.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.