Deşi avem mare şi deltă, în pieţe marfa este în proporţie de 80% din alte ţări

×
Publicitate

Creştinii ortodocşi şi greco catolici marchează "Intrarea în biserică a Maicii Domnului", iar cu acest prilej a fost şi prima dezlegare la pește din postul Crăciunului.

Din păcate, deşi avem Mare şi Deltă, în magazine şi pieţe marfa este în proporţie de 80% din alte ţări. Oricum, mâncăm de 4 ori mai puţin peste, decât media europeană, în primul rând pentru că e scump.

Cherhanalele de la malul mării se număra printre puţinele locuri unde încă se mai coace peste românesc proaspăt. Miercuri, în zi de sărbătoare bucătarii au pregătit borş autentic cu peste capturat din Dunăre.

Clientă: "Avem dezlegare la pește, am zis să degust un borş de pește tradiţional. Mă interesează foarte mult să fie proaspăt, să ştiu sigur că nu este congelat sau nu mai ştiu cum."

Din păcate, deşi are ieşire la litoral şi cu cea mai mare deltă din Europa, România importa mii de tone de peşte şi exportă de 20 de ori mai puţin. Cândva mâncarea săracului, peştele a devenit un aliment de lux, unele sortimente fiind mai scumpe decât carnea de porc, pui sau curcan. Mai ales în cazul peştelui autohton, marfa ajunge în galantare după ce trece de 2-3 intermediari.

Cei care au căutat peşte din Marea Neagră sau de Dunăre au fost dezamăgiţi. Piaţa e plină de marfă din straintate. Clienţii au cumpărat chiar şi hamsia din Grecia.

Potrivit unui studiu Eurostat, un roman mănâncă anual doar şapte kilograme de peşte, în timp ce media europeană este de patru ori mai mare. Doar când devine aliment liturgic ne mai amintim de el.

Potrivit specialiştilor de la Institutul de Cercetări Marine în Marea Neagră, se mai pescuiesc doar 5 dintre cele 26 de specii de peşti, restul fiind aproape dispărute. Faţă de 2017, consumul de peşte în ţara noastră a crescut lent, cu doar 10%.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62002932
Porcul de Crăciun, mai scump cu 20% față de anul trecut. "Lumea e speriată”

Porcul de Crăciun va costa anul acesta mai mult decât în 2017, în special în judeţele în care pesta a făcut ravagii. În anumite zone, carnea de porc s-a scumpit cu 20%, iar mezelurile cu 30%.

62002919
1.000 de oameni muncesc în trei schimburi și pregătesc Catedrala Mântuirii pentru sfințire

Mai sunt doar câteva zile până la sfinţirea Catedralei Neamului. Se va întâmpla duminică, de Sfânta Ecaterina. 30.000 de oameni vor participa la eveniment.

62002871
Controale noi la spitalul din Craiova, după ce ruda unui pacient a filmat un gândac pe coridorul secţiei de Urologie

Imaginile au ajuns şi în spaţiul public, iar cei de la Direcţia de Sănătate Publică au anunţat că vor merge în control.

Recomandări
Luca niculescu negocieri psd agerpres
Ce spune Luca Niculescu despre miniștrii PSD din guvernul său. Motivele pentru care Marian Neacșu va fi vicepremier

La o zi după depunerea programului de guvernare și a listei cabinetului său, Luca Niculescu a vorbit despre social-democrații care urmează să facă parte din cabinetul său, inclusiv despre Marian Neacșu, liderul PSD care ar putea ajunge vicepremier.

Shutterstock oameni multime pe strada
Cum arată execuția bugetară a României pe primele nouă luni din 2026. Cum au evoluat deficitul și cheltuielile statului

Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,35% în aceeași perioadă a anului trecut, iar veniturile au crescut cu 11,8%, arată datele despre execuția bugetară de la Ministerul Finanțelor.

62584354
Vaccinul antigripal, greu de găsit în farmacii. Când va primi România următoarea tranșă de doze

Sezonul de gripă a debutat și a fost înregistrat primul deces din cauza virusului, un bărbat de 65 de ani. Totodată, numărul infecțiilor respiratorii a crescut în ultima săptămână, conform Institutului Național de Sănătate Publică.