Povestea africanului din Ucraina care tot încearcă să intre ilegal în România. Ce le-a spus de data aceasta grănicerilor

62164757
Getty

Un african din Guinea a fost prins pentru a doua oară în decurs de două luni în timp ce încerca să treacă ilegal granița din Ucraina în România. Prima dată a spus că a fost îndrumat greșit de niște săteni cum să ajungă la Odessa, oraș la Marea Neagră.

 

Cetățeanul din Guinea stabilit în Ucraina a fost prins miercuri în zona montană din regiunea Cernăuți, aproape de granița cu România, scrie Obiectiv de Suceava.

Un localnic a raportat grănicerilor prezența suspectă, aproape de graniță, a unui african.

Când a ajuns la fața locului echipa de intervenție, el depășise deja unul dintre obstacolele tehnice, s-a târât pe sub un gard și stătea ascuns sub un copac, la 200 de metri de frontiera cu România.

Este a doua oară când a fost prins în această zonă, prima dată fiind depistat în luna octombrie.

 

Student din Guinea, căsătorit în Ucraina

 

Atunci, africanul a spus grănicerilor că a fost îndrumat de niște localnici, care i-au zis că de aici poate lua un microbuz către Odessa, orașul port la Marea Neagră aflat la sute de kilometri distanță, în celălalt capăt al țării.

De data aceasta, bărbatul din Guinea a recunoscut că voia să intre în România pentru a ajunge în UE.

Africanul a venit ca student în Ucraina și s-a căsătorit aici cu o localnică, fiind căutat de poliția ucraineană după ce a plecat pe 15 octombrie din orașul Vinnița și a fost dat dispărut de soție.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62164617
Un sector din Autostrada București- Brașov, terminat cu 10 luni mai devreme. De ce nu ajută traficul spre munte

Un nou sector din mult-visata autostradă București-Brașov este dat în folosință, însă nu vă ajută dacă vreți să ajungeți mai repede la munte.

62164545
Studiu: Reducerea impozitelor pentru bogați nu creează locuri de muncă și nu duce la creștere economică

Reformele care reduc impozitele pentru cei mai bogaţi au ca rezultat o creştere a inegalităţilor fără a stimula economia, arată un studiu al universităţilor britanice LSE şi King's College London.

62164437
Ce avem voie să facem de Revelion. Reguli stricte pentru noaptea dintre ani

Revelion 2021. Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, susţine că regulile pentru stoparea epidemiei de COVID-19 care sunt în vigoare nu vor fi înăsprite.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.