Poluarea si braconierii au secatuit marea de peste. Cum se dubleaza pretul pana la Bucuresti

×
Publicitate

Chiar acum de Florii, cand tot crestinul ar vrea sa guste o bucatica de scrumbie sau macar o mana de hamsii prajite, barcile pescarilor se intorc mai mult goale.

Pentru locanicii de la Dunare sau de pe litoral situatia este disperata, pentru ca multi traiesc din pescuit.

Pestele din import, mai ales din Turcia, Grecia si Italia, a invadat pietele romanesti la preturi de multe ori prohibitive.

Pescarii spun ca in Marea Neagra cantitatile pe care le prindeau acum 10-20 de ani au scazut la jumatate. Asta in primul rand din cauza poluarii, dar si a faptului ca vecinii bulgari, mult mai bine organizati in aceasta afacere, reusesc
sa captureze in cantitati mari mult mai multe specii care migreaza in zona de litoral dintre cele doua tari.

Nu mai vorbim de braconieri, mai ales cei turci, care in fiecare primavara patrund in apele litorale romanesti si fac prapad.

La ora la care soarele de culoarea portocalei inca se racoreste in mare, lotcile pescarilor sunt deja leganate de valuri.

Se apropie Floriile, iar cererea de scrumbie e mare. Capturile insa sunt tot mai firave.

Gabriel Iacob are 42 de ani si este din Constanta. A lucrat multi ani in strainatate si cu banii stransi acolo si-a construit o cherhana. A dat 40.000 de euro pe un mic pescador si trei lotci, dar nici acum nu si-a amortizat investitia. 

La malul marii, cumparata de la pescari, scrumbia este 12 lei kilogramul, iar la Constanta il gasiti cu 16-20 de lei. La Bucuresti pretul ajunge la 25 chiar 30 de lei. Chiar si asa cererea de peste este mare. 

Inainte de Florii pestele din Marea Neagra, devenit in multe cazuri o raritate, pleaca din lotca cu un pret care la Bucuresti si in alte orase mari se dubleaza. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
60564340
Incepe cursa cu obstacole din bucatarie. Cum alegi mielul incat sa nu-ti miroasa toata casa de Paste
Vine Pastele catolic, dar nici pana la cel ortodox nu mai este chiar o vesnicie. Iar asta inseamna ca romancele isi fac deja incalzirea pentru cursa cu obstacole din bucatarie.
60564226
Romanii din strainatate se intorc de sarbatori acasa cu gentile goale. "E din ce in ce mai greu"
Romanii o duc din ce in ce mai greu si in strainatate. O spun cu regret cei care acum se intorc sa-si petreaca sarbatorile acasa. Locurile de munca sunt din ce in ce mai greu de gasit, iar salariile mai mici decat in anii trecuti.
60564214
Cea mai ieftina casa din lume: costa 200 de dolari si pot sta 3 persoane in ea
Facuta din resturi de materiale de constructie, casa construita de un barbat de 33 de ani este cea mai ieftina din lume, costand doar 200 de dolari, adica ceva mai mult de 600 de lei.