Până la 31 decembrie, firmele pot redirecționa 20 la sută din impozitul pe profit pentru un spital

×
Publicitate

În secția de Oftalmologie a spitalului Marie Curie, medicul Cristina Nițulescu face tot felul de giumbușlucuri pentru a ține atentă o mână de om. Matias are doi ani. Pe când avea doar câteva luni, părinții au primit cumplita veste că are cancer.

Florentina Ionescu, mama lui Matias: ”Am fost dărâmată. Nu este ușor să stai cu copilul în spital, să îți vezi copilul bolnav să-l vezi că plânge. E foarte greu.”

În vestul Europei există tratamente pentru astfel de afecțiuni, se fac o dată pe lună, așa că Matias a fost nevoit să meargă de mai multe ori în Elveția. În pandemie, drumul spre alte țări pentru micuții pacienți n-a mai fost posibil. Pentru a-i ajuta, în Elveția a mers medicul Nițulescu la studii și a cumpărat un aparat de câteva zeci de mii de euro, pentru a face tratamente aici.

Totul s-a întâmplat cu susținerea Asociației Dăruiește Viață.

Cristina Nițulescu, medic: ”E un cancer, dacă îl diagnostichezi la timp și îl tratezi cum trebuie corect, nu numai că salvezi viața copilului, salvezi ochiul, vederea lui.”

Această e ținta asociației Dăruiește Viață, să ofere copiilor tratamente la standardele timpurilor pe care le trăim, aici în România. Spitalul construit de Asocietie din donație e în picioare, va intra în probe în a doua parte a anului viitor, după care va intra în circuitul spitalelor de stat, cu acces gratuit pentru toți pacienții.

Alex Dima: ”Și povestea nu se oprește aici. Acolo în curte va fi ridicată o a doua clădire în care vor fi mutate toate secțiile din actualul spital Marie Curie. Până în acest moment, peste 350.000 de români au donat și donează prin SMS și peste 5600 de firme au sărit în ajutorul acestui spital. Când toate secțiile vor fi mutate în această clădire și în cea care se va construi acolo, actualul spital, această clădire gri și tristă va intra în reabilitare. Aici vor fi amenajate săli de clasă, spații de cazare și multe altele. Împreună construim această poveste.”

Oana Gheorghiu, vicepreședinte Asociația Dăruiește Viață: ”E nevoie să investim și în personalul medical. Să investim și în două clădiri, e nevoie să creem acel campus medical, primul în România care să asigure copilului un tratament complet și complex.”

Terapia durerii este unul dintre cursurile organizate de asociație pentru medicii din spital cu specialiști veniți din vest.

Eugen Oleineac, medic ATI: ”Dacă copilul se situează la față tristă, probabil are un scor de durere foarte mare și atunci noi trebuie să acționăm în consecință..Nu e normal să te doară. Este normal dacă vii în spital să beneficiezi de cea mai bună experință posibilă. ”

Firmele din România au posibilitatea până pe 31 decembrie să redirecționeze 20 la sută din impozitul pe profit către proiectul care se construiește la Spitalul Marie Curie. Găsiți formularul pe daruiesteviata.ro, procedura este foarte simplă.

Iar cu un SMS la 8864 cu mesajul SPITAL puteți contribui cu 4 euro pe lună.

Împreună ne facem bine!

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Crăciun cu inundații și drumuri întroienite. Vin ninsori abundente în Moldova și la munte

Zeci de familii care trăiesc în trei comune din Alba au stat toată noaptea cu frică după ce au primit mesaje Ro-Alert pentru un cod roșu de inundații. Dou poduri și un drum au fost rupte de apă.

Recomandare a pompierilor din Giurgiu: ”Aveţi grijă de părinţi şi bunici. Vizitaţi-i cât mai des, sunaţi-i”

O femeie din Giurgiu a fost salvată de către pompieri, după ce familia a sunat la 112, din cauză că nu răspundea la telefon.

„Recomand cetăţenilor să nu facă infarct, să nu se gândească cumva sa moară”. Mesaj de Crăciun de la Ambulanța Gorj

Liderul de sindicat de la Ambulanţa Gorj, Marin Popescu, a semnalat faptul că, în Ajun de Crăciun, toate ambulanţele din judeţ au funcţionat fără medic, întrucât există un mare deficit de personal.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.