”Dacă nu facem noi spitalul, nimeni nu o să-l facă”. INTERVIU cu Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu de la daruiesteviata.ro

Ultima actualizare: 22-12-2021 09:09

Spitalele românești fac parte dintr-un sistem Feudal, spun reprezentantele Dăruiește Viață, ONG-ul care construiește un spital de 180 de paturi în București, lângă spitalul Marie Curie.

Așa că ONG-ul vrea să doneze spitalul statului, dar să facă parte din administrarea lui. Asta ca să nu ajungă la fel ca alte spitale prost administrate de statul român.

În emisiunea ”Interviurile lui Vitalie”, difuzat exclusiv online, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu dau și exemplul altor spitale modulare pe care au reușit să le construiască în Pandemie și care nu au avut nicio problemă, spre deosebire de spitalele de stat unde au fost înregistrate până acum 11 incendii grave.

Vitalie Cojocari: Cât la sută din spital este gata? Și dacă anul următor spitalul de 180 de paturi va fi dat în folosință?

Oana Gheorghiu: La nivelul construcției suntem la 90 la sută finalizare. Urmează să înceapă mobilarea. Este un proiect în sine mobilierul de spital, nici nu știam că înseamnă atât de mult în economia unui spital. După toate estimările noastre și ale constructorilor: sfârșit de luna iunie, început de luna iulie va fi complet terminat spitalul și începe testarea echipamentelor și a instalațiilor. Până la finalul anului primii pacienți vor intra în spital.

Vitalie Cojocari: Cum pot ajuta oamenii?

Carmen Uscatu: Suntem în preajma sărbătorilor. Acum companiile își fac socoteala, pot redirecționa 20 la sută din impozitul pe profit. Este un gest simplu pentru că pe platforma DARUIESTEVIATA.RO unei companii îi ia 2 minute să își descarce contractul semnat, ștampilat, cu număr de înregistrare, urmând doar să facă plata. Este mai simplu decât să-ți plătești impozitele. Pe companie nu o costă nimic. Va fi fondatoarea unui spital, lucru care se întâmplă o dată în viață.
Donatorii persoane fizice pot intra pe DARUIESTEVIATA.RO, pot face o donație online, pot achiziționa cadouri, de asemenea, pot să-și facă ziua de naștere în cursul anului. Avem multe modalități prin care încercăm să-i implicăm pe oameni. Acest proiect este pe termen lung. Terminăm clădirea aceasta, dar lucrăm la un Masterplan, vom mai face o clădire. Vom muta toate specialitățile din Marie Curie în clădiri noi. Spitalul vechi să-l transformăm în hotel, spațiu de cazare pentru părinți și copii. Spații de training pentru personalul medical. Spații de cercetare astfel încât la final vom avea un campus medical. Mai important decât aceste clădiri este partea modului în care va fi tratat un copil când va intra pe poarta spitalului. Este un spital public, dar nu aș vrea ca părintele și copilul să se simtă ca într-un spital public în care pătrunde acum angoasat, umilit, plimbat de la un cabinet la altul. Vrem ca de data aceasta copilul să fie în centrul sistemului. Să fie unicul punct de întâlnire a echipelor medicale, să aibă parte de un tratament multidisciplinar. Să nu umble dintr-un loc în altul, să știe ce i se întâmplă. În momentul în care te îmbolnăvești, mai grav decât boala în sine este că tu pierzi controlul asupra vieții tale. Această modalitate de lucru cu pacientul vrem să-l dezvoltăm într-un spital.

Vitalie Cojocari: Cine va administra spitalul?

Oana Gheorghiu: Este un spital de stat. Aparține de drept statului, este construit pe terenul statului. Vrem să fie clară această situație. Va fi un spital gestionat în sistemul public de sănătate. Finanțat de sistemul public de sănătate în relație cu Casa Națională de Sănătate. Ne propunem, modul în care acest spital este gestionat, să facem asta împreună cu managementul spitalului. Avem aceste discuții cu managementul spitalului. Evident că noi hulim managerii de spitale și probabil că de multe ori pe bună dreptate. Dar legislația actuală pe care o avem de 30 de ani ne face să avem un sistem de sănătate care nu este cel mai performant. Managerii nu au unelte la îndemână să facă un management bazat pe eficiență și centrat pe pacient. Este un management de criză, suntem mereu într-o permanentă criză în sistemul de sănătate. Asta ne propunem. Să mergem cu managementul spitalului către ministerul Sănătății, către Guvern și Parlamentul României și să le propunem un proiect pilot. Ce înseamnă un proiect pilot? Înseamnă să testăm un altfel de a face, de a gestiona spitalul financiar și medical. Din punct de vedere financiar trebuie să identificăm problemele de finanțare. Trebuie să discutăm cu Casa de Sănătate toate lucrurile acestea un an, doi. Să le identificăm și să le recalibrăm împreună cu statul român. Ne propunem un parteneriat. Suntem într-o situație în România în care este o ruptură fantastică între personalul medical și pacienți. Lucrul acesta nu face bine nimănui. Sunt frustrări din ambele părți. Medicii lucrează de zeci de ani într-un sistem care i-a frustrat, nu le-a pus la îndemână echipamente, medicamente. Este un sistem feudal în care șefii decid asupra lucrurilor și nu există colaborare. Daca de 30 de ani facem lucrurile așa și ne ducem cu capul în zid, este evident că trebuie să schimbăm.

Vitalie Cojocari: Ce veți schimba ca acest lucru să nu se întâmple? Și mai am o întrebare. Celebra șpagă din spitalele românești se va da în acest spital? Cum veți lupta împotriva ei?

Oana Gheorghiu: Este exclus să mai există șpagă și credem că la Marie Curie nu există șpagă. Am mai primit de-a lungul anilor părinți care ne-au povestit despre faptul că au dat șpagă. Am avut discuții destul de deschise cu spitalul Marie Curie și credem că această problemă a dispărut. Chiar sperăm că este așa.

Carmen Uscatu: Și chiar dacă nu este așa noi am vrea să primim mesaje de la oameni și să ne spună dacă lucrurile acestea se întâmplă în continuare. Doar împreună putem să le schimbăm. Este vinovat și cel care dă șpagă. Este mai vinovat cel care ia. Este un sistem de subordonare. Ne-am dori un parteneriat cu autoritățile să existe și între medic și pacient. Empatia se învață, este nevoie de traininguri. Foarte puțini oameni se nasc cu empatie și știu să se pună în papucii celuilalt. Se învață în facultățile de medicină din străinătate, nu se învață absolut deloc în România. Nu se învață comunicarea. În UK, acum 30-40 de ani medicul decidea tratamentul pacientului. Acum nu se mai întâmplă. La noi în România încă se întâmplă, nu există comunicarea care să-i permită pacientului să ia decizia informat. Ne dorim ca medicul să poată să-i spună în termenii unui om de rând pacientului așa cum stau lucrurile, iar pacientul să decidă asupra propriului corp și vieți. Este nevoie de voință politică pentru a primi acest parteneriat și pentru a reorganiza spitalul împreună cu echipele medicale, pentru a gândi în termeni de eficiență într-un spital. Eficiența înseamnă calitatea actului medical. Este puțin înțeles în spațiul public. Când vorbești de eficiență, oamenii se dau în spate. Eficiență înseamnă că dacă tu te uiți la un laborator de analize medicale și dacă vrei să asiguri o calitate a acelor analize, că hemoglobina aceluiași pacient nu este diferită de la o oră la alta. Ca să ai această calitate a serviciului medical ai nevoie să-l faci eficient. Ne uităm la acest spital care să devină eficient prin atragerea de fonduri nu doar de la Casa de Asigurări. Ne gândim la soluții alternative. Se atrag fonduri în cercetare, se atrag fonduri Europene pe diferite investiții. Cumperi niște echipamente medicale și acestea trebuie întreținute pe zeci de ani. Pentru asta avem nevoie să fim mereu acolo, să oferim suport.

Vitalie Cojocari: V-a luat trei ani să aduceți spitalul până la 30 la sută. În paralel, primăria Capitalei face un spital municipal, care a rămas la stadiul de machetă. De ce nu reușește statul român să construiască un spital, în condițiile în care societatea civilă reușește să facă acest lucru?

Oana Gheorghiu: Societatea civilă trebuie să strângă și banii, să facă și implementarea. Noi facem două lucruri. Statul român nu prea are de făcut asta. Noi dăm banii din impozitele noastre. Statul român are deja banii. De ce nu face? Avem o problemă de incompetență și de implicare. Vedem că este mai simplu să nu faci, nu este treaba mea. Asta este atitudinea în general în sistemul public. Nu pentru că oamenii sunt răi. Sunt oameni care lucrează în sistemul public, sunt buni, doar că vor să facă bucățica lor și atât, nu necesită asumare. Nu-și asumă responsabilități, nu-și asumă decizii. Partea de competență este problematică. Nu este ușor să faci un spital. În același timp nu este greu. Noi suntem o echipa de 9 oameni de anul acesta, am fost 7. O echipă de 7 oameni a reușit să strângă și banii, să facă și partea de implementare. Nu este imposibil. Este nevoie de multă voință, de hotărâre și de leadership. Nu avem leadership în zona politică. Asta ne lipsește. Și în zona administrativă. Nu avem oameni care să ne inspire și pe care să-i urmăm. De aici vin multe probleme. Cred că asta am reușit: să-i facem pe oameni să creadă în acest proiect, să pună banii și încrederea lor, să facem companiile serioase să vină și să oferteze. La început nu vă ascund că a fost o provocare pentru noi. Lansează un ONG un apel de oferte că face un spital. Pe zona de proiectare a trebuit să facem munca asta că merită să lucreze la acea ofertă și că este un proiect serios.

Vitalie Cojocari: V-ați și lovit de anumite probleme birocratice. De pildă, buncărul antiatomic.

Oana Gheorghiu: Problemele birocratice vin din normele pe baza cărora ar trebui să se construiască spitale în România, care sunt din anii 70 multe dintre ele. Unele nu există. În domeniul gazelor medicale, în domeniul oxigenului, că tot am avut 11 incendii în spitalele din România, noi nu avem nicio normă. Asta înseamnă că oricine face lucrările acestea după cum crede că trebuie făcute. Nu există o reglementare. Norma aceea spune că trebuie să facem un buncăr antiatomic, aproximativ de 100 de mii de euro am îngropat într-o clădire subterană, care nu va fi folosită niciodată și nici nu ai dreptul să o folosești pe post de depozit pentru că, teoretic, trebuie să fie pregătită să primească oameni care se ascund. Nu cred că mai trăim într-o epocă a războaielor atomice, dar acestea sunt normele noastre.

Carmen Uscatu: Dar am încercat să lucrăm și după norme europene, încercând să le armonizăm pe cele românești, altfel nu am primi aprobare pentru deschiderea lui. Aviz celor interesați care fac spitale. Am identificat anumite probleme care ar putea apărea și în materie de costuri. Una este să faci o scară de incendiu și alta este să faci o scară de incendiu pe care, conform normelor noastre românești, trebuie să cobori pacientul cu targa. În Europa evacuarea într-un spital se face pe orizontală. Există compartimente rezistente la foc și îi aduci pe pacienți și îi cobori cu lifturile. Noi avem așa ceva în spital, pe când normele românești spun că este suficient să ai scara de incendiu destul de lată să-i poți coborî pe pacienți.

Vitalie Cojocari: În timp ce ați construit un spital ați făcut și niște spitale modulare unde nu a fost niciun incident grav, așa cum s-a întâmplat în spitalele de stat.

Oana Gheorghiu: Niciun incident. Chiar am vorbit zilele trecute, managerul spitalului din Piatra Neamț a venit la București, a venit pe șantier să ne mulțumească și să ne spună că dacă nu construiam spitalul modular ei nu-și puteau opera pacienții. Nu aveau Terapie Intensivă. Noi ne-am apucat de spitalul modular de la Piatra Neamț conștientizând în mod trist că dacă nu facem spitalul acesta nimeni nu o să-l facă. Statul nu este în stare să facă ceva repede și bine.

Vitalie Cojocari: Ați descoperit și o breșă în PNRR(Planul Național de Redresare și Reziliență) că trebuie să donați din proiectele dumneavoastră statului român, care ce a făcut? Care este problema în PNRR?

Oana Gheorghiu: Noi am dorit să avem acces la fondurile din PNRR pentru că avem capacitatea să construim mai repede și mai bine decât o face statul român. Ni s-a răspuns că nu se poate. Inițial PNRR se adresa ISU și DSP-urilor, niciunele neavând nicio treabă cu construcția de spitale. Noi am făcut niște demersuri și am cerut să fie introduse și spitalele ca entități care să aibă acces la aceste fonduri și ONG-urile care să aibă această capacitate. Au fost introduse spitalele și Consiliile Județene și alte Unități Administrative, dar ONG-urile au fost refuzate. Deși sunt spitale care au depus proiecte în PNRR, au obținut finanțarea, dar nu li se acordă finanțarea pentru partea de proiectare care, repet, în construcția unui spital este esențială. Dacă un spital este bine construit, este bine construit că are un proiect tehnic bine făcut. Dacă asta lipsește, vom avea din nou spitalele alea pe care le vedem în România. De pildă, spitalului Nasta îi donăm un astfel de proiect tehnic ca să construiască spitale modulare, dar bine făcute prin PNRR. Spital modular nu înseamnă acea înșiruire de containere pe care am văzut-o la Lețcani sau la Pipera. Înăuntru nimeni nu-și dă seama că din afară este făcut din module. Ele nu sunt containere. În interior arată exact ca spitalele moderne de astăzi.

Vitalie Cojocari: Firmele pot dona pe DARUIESTEVIATA.RO până când?

Oana Gheorghiu: Până la 31 decembrie este termenul limită până când pot să facă sponsorizări deductibile până în anul fiscal 2021 pentru că Parlamentul a lucrat la această legislație și de la anul nu vor putea să-și deducă timp de mai mulți ani cum era până acum. De aceea trebuie să intre pe DARUIESTEVIATA.RO să completeze contractul de sponsorizare să facă plata până la 31 decembrie și să devină parte din acest proiect.

Citeste și...
Parteneri
VIDEO PROTVPLUS.RO