Osemintele unui soldat român mort în Al Doilea Război Mondial, aduse acasă după 77 de ani

×
Publicitate

Osemintele unui soldat mort pe front, în județul Iași, în Al Doilea Război Mondial, au ajuns acasă, în Alba.

Militarul fusese declarat căzut la datorie, însă rămășițele sale au fost găsite abia în 2016, întâmplător.

Au urmat apoi cinci ani de expertize şi analize antropologice.

Pamfilie Botezan s-a înrolat la 21 de ani, lăsând în urmă o mamă și două surori mai mici. Un an mai târziu a fost trimis pe front, în judeţul Iaşi. Iar în 1944, în luna august, avea să îşi găsească sfârşitul.

Nicolae Rus, strănepot: "A trimis o scrisoare ca în caz că nu se mai întoarce toate bunurile care îi revin lui să le lase la mama şi la mătuşa că erau orfane. Pe urmă, nu au mai aflat nimic despre el, până într-o zi când cineva de la Blaj, dacă nu mă înşel, un fost camarad, a venit şi le-a spus că o decedat pe lângă Iaşi. Efectiv nu s-au mai gândit că vom mai afla vreodată ceva despre el. Eu am rămas înmărmurit."

Rămășițele soldatului au fost găsite abia în 2016, la 72 de ani de când s-a prăpădit.

Potrivit unor surse din anchetă, unele oseminte au fost descoperite de doi tineri pasionați de istorie, care căutau relicve din război cu un detector de metale, într-o pădure din comună Ciurea.

A urmat o amplă anchetă a procurorilor militari, care a durat cinci ani. Specialiștii au aflat că moartea soldatului a fost cauzată de explozia unui obuz.

Ioan Stoia, primar comună Fărău: "S-a întors acasă după 77 de ani. A fost primit cu inimile şi braţele larg deschise în sunetul sirenelor, a clopotelor bisericilor. A venit în satul lui natal ca un adevărat erou."

În pădurea din Iaşi, în care au fost descoperite osemintele, există două monumente care amintesc de eroii căzuți la datorie în Al Doilea Război Mondial.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62196306
Operațiune dramatică în Galați. Pompierii au salvat o tânără dintr-un incendiu la un apartament situat la etajul șase

Pompierii din Galaţi au reuşit o dramatică operaţiune de salvare la înălţime, miercuri dimineaţă: au folosit auto-scara pentru a coborî de la etajul 6 al unui bloc o tânără de 20 de ani, cuprinsă, în toiul unui incendiu, de un atac de panică.

62196278
O femeie de 82 de ani i-a dat unui străin 130.000 euro după ce a păcălit-o prin „metoda accidentul”

O femeie de 82 de ani din Brașov a fost păcălită prin metoda accidentul și i-a dat unui bărbat 130.000 de euro.

62196175
O căprioară aproape înecată în canalul Bistrița, scoasă de pompieri. Veterinarii au tratat-o imediat

O căprioară aflată în pericol de înec a fost salvată de pompieri, care au scos-o din canalul Bistrița, în zona localității Zărnești.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.