O nouă tranșă de ajutoare financiare pentru plata facturilor la energie. Cine poate primi 700 de lei de la stat

62328978
Agerpres

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va vira pe 15 septembrie Companiei Poşta Română aproximativ 1,44 miliarde lei, reprezentând cea de a doua tranşă din ajutorul pentru plata facturilor la energie.

Este vorba despre un ajutor în valoare de 700 de lei, acordat familiilor vulnerabile.

Potrivit unui comunicat al MIPE, citat de Agerpres, vor beneficia de a doua tranşă pentru plata facturilor la energie aproximativ 2 milioane de gospodării. Din acestea, circa 1,65 milioane de gospodării au beneficiat şi de prima tranşă din acest ajutor, în prima parte a acestui an, iar alte aproape 400.000 de familii primesc pentru prima dată acest sprijin.

Sprijinul pentru compensarea facturilor la energie se acordă categoriilor de beneficiari eligibili pe baza listelor comunicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi verificate de Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicaţii şi Agenţia Naţionale de Administrare Fiscală.

Cardurile sunt emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română, instituţie care asigură şi furnizarea de informaţii către public privind emiterea, distribuirea şi utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate.

Aceste informaţii, inclusiv motivul pentru care o persoană nu a primit cardul de energie, pot fi aflate la call-center-ul C.N. Poşta Română: 0319966.

Cine poate beneficia de cardul de energie

Pot beneficia de ajutoarele pentru facturile la energie/ încălzirea locuinţei următoarele categorii de persoane vulnerabile:

- pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- pensionarii cu pensie de invaliditate, cu venituri lunare realizate mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare

În cazul în care la un loc de consum domiciliază sau au reşedinţa mai mulţi beneficiari de sprijin, ajutorul pentru compensarea preţului la energie se acordă o singură dată pe loc de consum, cu condiţia ca locul de consum să coincidă cu domiciliul/ reşedinţa beneficiarului de sprijin.

Ministerul menţionează faptul că beneficiarii pot plăti facturile cu banii disponibili pe cardurile de energie în mai multe moduri şi anume: direct la poştaş; la orice oficiu poştal din mediul urban sau la oficiul poştal în raza căruia îşi are domiciliul beneficiarul, în mediul rural; online, prin intermediul aplicaţiei informatice a Companiei Naţionale Poşta Română.

Ajutoarele primite pe cardurile de energie pot fi utilizate pentru a achita facturi la energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, dar şi pentru orice alte materiale de încălzire ce pot fi utilizate la încălzirea locuinţelor.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62383018
Numărul consumatorilor de droguri crește alarmant. România are prea puține centre de dezintoxicare

Deși este evident că a crescut îngrijorător consumul de droguri în rândul tinerilor, în țară sunt extrem de puține locuri unde cei cu această adicție pot primi ajutor de durată de la specialiști.

62369173
Un litoral dependent de tichetele de vacanță. 65.000 de turiști și-au plătit concediile cu voucherele de la stat

Tichetele de vacanță au salvat turismul de pe litoral în acestă vară, spun specialiștii, după ce zeci de mii de români și-au achitat cu vouchere cel puțin jumătate din sejur.

62383348
Doza de ecologie. Românii, nemulțumiți de capacele introduse recent la apă și sucuri. „Mă zgârie mereu la nas când beau”

Dopurile atașate recipientelor de apă și suc îi încurcă pe cumpărători, așa că majoritatea preferă să le rupă.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.