O fundație din Sighișoara ajută copiii abadonați de familii să își facă un viitor: „Îi pregătim pentru viață”

×
Publicitate

O lecţie de omenie care nu durează doar pe perioada sărbătorilor vine din Sighişoara. Aici, 13 copii abandonaţi de părinţi sunt ajutaţi, găzduiţi şi îngrijiţi de oameni cu suflet mare.

Centrul Fundaţiei Sfântul Francisc le este casă de ani buni, iar tinerii învaţă o meserie, ca să aibă un viitor. De-a lungul timpului, fundaţia a oferit o şansă la educaţie şi un mediu cald ca într-o familie pentru 2.300 de copii din toată ţara.

Edy şi Timea sunt doi orfani care se simt fraţi de când au ajuns să locuiască la Sighişoara în casa familială Maica Tereza. Edy are acum 18 ani și învaţă cu sârguinţă să devină un bun frizer. În scurt timp, va fi angajat într-un salon de cosmetică.

Eduard Pop: „Am venit să învăţ meseria de la domnul Adi. Sunt de cinci ani la fundaţia Maica Tereza de la Calcuta, îmi place foarte mult meseria aceasta.”

Sandu Veronica Ildiko, coordonator Fundaţia Sfântul Francisc Sighişoara: „Ca fundaţie şi ca pedagogi, dorim să-I pregătim pentru viaţa aceasta şi dorim să fie răspunzători nu numai de propriile lor vieți, dar şi de familiile lor, dacă vor întemeia familii.”

La salonul din cetatea Sighișoarei, oameni inimioși le explică tehnicile de coafură celor doi „ucenici" . Au aflat întâmplător de povestea orfanilor şi au decis să îi înveţe meserie.

Adrian Solomon: „Ei doi vor să înveţe meserie pentru a putea trăi pe picioarele lor, fără a fi ajutaţi de altcineva. După care obţin o diplomă recunoscută european.”

Timea este din Harghita şi mai are doi fraţi în centru. Cu toţii merg diciplinati la şcoală.

Timea Bartos: „Ajut fetele şi pe Adi, spăl, tund.”
Reporter. „Ce vrei să te faci?”
Timea: „Coafeză.”

Sandu Veronica Ildiko, coordonator Fundaţia Sfântul Francisc Sighişoara: „Sunt într-un mediu armonios şi prietenos, ei vin ca acasă. E al patrulea an când venim aici.”

Angajaţii fundaţiei şi-au propus ca toţi copiii din centru să înveţe o meserie şi, la maturitate, să devină independenţi. În plus, le oferă şi sprijin spiritual, ca să nu se simtă vulnerabili, deşi au trecut de mici prin grele încercări.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61951872
Bătrânii din azil așteaptă să fie vizitați de rude sau să primească pachet de Paște

Sărbătorile nu înseamnă pentru toţi bucuria întâlnirii cu fiinţele dragi. De cele mai multe ori, uitaţi de rude şi apropiaţi, bătrânii din azil așteaptă o mică bucurie care să le mai lumineze zilele monotone.

61951818
Vinerea Mare. Momentul cel mai impresionant desfășurat în bisericile din țară

Este o zi sfântă, de doliu, reculegere şi rugăciune, pentru toţi credincioşii: în Vinerea Mare este plâns Iisus cel răstignit pe cruce şi în toate Bisericile din ţară s-au tras clopotele.

61879547
Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă în România cu un avion special

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă, în seara zilei de sâmbătă, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Recomandări
Sorin grindeanu instant psd grindeanu 006inquam photos octav ganea 7
Oficial: PSD intră la guvernare. Cele 10 „priorități” din programul Guvernului PSD-Luca Niculescu

Liderii PSD au votat în favoarea intrării la guvernare într-un cabinet condus de Luca Niculescu, a transmis Sorin Grindeanu. Liderul social-democraților a anunțat și zece priorități ale viitorului executiv.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian al României. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

O dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor a pătruns miercuri după-amiază în spațiul aerian al României, în zona Mării Negre, la nord-est de Sulina.