Ministerul Muncii va evalua ajutoarele sociale. 30 % din locurile de muncă disponibile sunt pentru muncitori necalificați

62170159

Ministerul Muncii pregăteşte evaluarea ajutoarelor sociale, ministrul Raluca Turcan precizând că vor fi identificaţi beneficiarii de ajutoare care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile.

 

”Suntem în etapa de pregătire a campaniei naţionale de evaluare a ajutoarelor sociale, care va demara în curând în toată ţara cu echipe mixte ale Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, Inspectoratelor teritoriale de muncă şi Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă”, anunţă ministrul, precizând că a discutat cu reprezentanţii Asociaţiilor Oraşelor, Municipiilor şi Comunelor din România, despre obiectivele acestei campanii şi despre modul de lucru.

Conform lui Turcan, vor fi identificaţi, în primul rând, beneficiarii de ajutoare sociale care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile, fiind inapţi de muncă, persoane cu vârstă de pensionare sau care au în întreţinere copii mici.

”Pentru această categorie de beneficiari, vom identifica măsuri integrate de sprijin pentru a reduce gradul de vulnerabilitate”, explică ministrul.

În al doilea rând, vor fi găsite soluţii pentru creşterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor de ajutor social care pot munci.

 

30% din totalul locurilor de muncă neocupate sunt adresate muncitorilor necalificați

 

”Ca un exemplu, în acest moment, 30% din totalul locurilor de muncă neocupate sunt adresate muncitorilor necalificaţi. Piaţa muncii ar putea absorbi o parte din persoanele apte de muncă din cele aproximativ 170 000 care primesc venit minim garantat, în România”, consideră ministrul Muncii.

Ea îşi exprimă aprecierea faţă de deschiderea şi interesul pe care le-au arătat autorităţile locale faţă de demersul Ministerului Muncii, care este calibrat în acord cu politicile europene în domeniu: sprijin integrat şi mai bine ţintit pentru categoriile vulnerabile, precum şi sprijinirea reinserţiei în cazul persoanele apte de muncă.

”Reamintesc, creşterea ocupării este un obiectiv de prim rang al tututor politicilor europene în domeniul social. Anchetele sociale sunt o obligaţie legală şi ele reprezintă o etapă importantă pentru o mai bună ţintire a efortului de asistenţă socială al statului român. Campania naţională de evaluare va fi eficientă doar în măsura în care va exista o colaborare strânsă cu reprezentanţii primăriilor pentru a pune la dispoziţie instituţiilor implicate informaţiile despre beneficiari şi pentru a facilita relaţia acestora cu potenţialii angajatori din comunitate”, subliniază Raluca Turcan.

 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Aproape toți studenții la Medicină din toată țara s-au vaccinat anti-COVID

Cei mai mulți dintre studenții la Medicină din toată țara s-au vaccinat deja anti-COVID.Au făcut-o fără emoții, din dorința de a-i proteja pe cei dragi și mai ales pe pacienții cu care lucrează.

Un ieșean a fost prins cu un permis auto scos la imprimantă, pe care nu era trecută nici măcar țara

Un bărbat din Iași a fost condamnat pentru infracțiuni rutiere, după ce a fost prins de patru ori circulând fără permis. Într-un caz a prezentat un permis de conducere luat de pe internet și tras la imprimantă, pe care nu era trecută nici măcar țara.

O bibliotecă din Galați oferă instruire gratuită pentru cei care nu știu să se programeze la vaccin sau să-și achite taxele

Angajații unei biblioteci din Galați oferă instruire gratuită pentru cei care vor să se programeze la vaccin sau să plătească impozite online.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Festivalul de Film de la Veneția și-a desemnat câștigătorii. „Woman Unknown” a primit Leul de Aur pentru cel mai bun film

Festivalul de Film de la Veneția și-a desemnat câștigătorii. Marele premiu, Leul de Aur, a fost câștigat de drama „Woman Unknown”.