Liga Studenților îi cere premierului demiterea ministrului Educației: ”Protejează plagiatul”
Liga Studenților din Iași îi solicită premierului Florin Cîțu remanierea lui Sorin Cîmpeanu din funcția de ministru al Educației. Motivul: implicarea sa ”în protejarea plagiatorilor cu funcții înalte”.
Studenții susțin că această protejare se realizează prin intermediul unor modificări care au fost aduse metodologiei de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Iar, prin aceste modificări, sunt blocate sesizările privind tezele de doctorat plagiate.
”Cîmpeanu atentează la siguranța națională a României, protejând plagiatul și persoanele care ocupă funcții cheie în baza furtului academic, destabilizând astfel statul de drept și compromițând interesele României și ale cetățenilor ei.” - se arată într-un comunicat al Ligii Studenților.
Totodată, organizația studenților face apel la mediul academic românesc și la societatea civilă din România să realizeze toate demersurile necesare ”pentru a evita compromiterea luptei împotriva plagiatorilor cu funcții și grade înalte și a fabricilor de diplome, solicitând de asemenea explicații oficiale din partea Administrației Prezidențiale și a consilierului de stat Ligia Deca pentru decorarea lui Cîmpeanu de către Președintele României Klaus Iohannis”.
Acuzațiiile studenților la adresa ministrului Educației:
”Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a propus o serie de modificări machiavelice la metodologia CNATDCU - organismul care analizează tezele de doctorat - prin care se creează un mecanism de evitare a unei decizii definitive de plagiat, prin îngrădirea drepturilor persoanelor care realizează sesizări, limitarea materialelor care pot fi analizate și asumarea unei „autorități de lucru judecat” în cazul tezelor care au fost deja analizate, precum și prin utilizarea eronată a softurilor anti-plagiat.
De fapt, se urmărește amnistierea plagiatorilor cu funcții înalte ale căror dosare sunt tergiversate de ani de zile: Bogdan Licu (5 ani) - procuror general adjunct, Robert Negoiță (5 ani) - primar fost deputat și primar PSD, Mihai Tudose (4 ani) - fost prim-ministru și actual europarlamentar PSD, Codruț Olaru (peste 3 ani) - fost procuror șef DIICOT și vicepreședinte CSM, Lucian Netejoru (3 ani) - șeful Inspecției Judiciare, Gabriel Vlase (2 ani) - directorul Serviciului Român de Informații Externe (SIE) și alții.
Sorin Cîmpeanu este autorul celebrei OUG 94/2014, dată cu dedicație pentru Victor Ponta, care permite plagiatorilor să „renunțe benevol”, la cerere, la titlul de doctor, pentru a evita o rușinoasă retragere a acestuia și constatarea oficială a plagiatului din teza de doctorat. Acesta a fost implicat și anterior, ca membru al CNATDCU în „albirea” fostului prim-ministru.
Tot Cîmpeanu este cel care a acoperit plagiatul din teza lui Gabriel Oprea, prin intermediul Consiliului Național de Etică, fiind cunoscute relațiile dintre cei doi prin intermediul controversatei Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN) fondată de Oprea, care adună diverse persoane cu funcții politice importante sau cadre din academiile militare, despre care s-a arătat în mod public că au tezele de doctorat plagiate sau diverse probleme de integritate academică.
Cîmpeanu nu și-a făcut publică lista de lucrări științifice, ceea ce ridică mari suspiciuni cu privire la valoarea și integritatea sa academică.
Între timp, în mass-media au apărut informații legate de relația amoroasă a acestuia cu Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, căreia i-ar fi pus la dispoziție o mașină a USAMV București pentru interese personale. Fapta a ajuns în atenția procurorilor Parchetului General.
Astfel, se explică avizul negativ dat CNATDCU de Direcția Juridică a Ministerului și semnat de Ioana Lazăr în cazul procedurii de analiză a tezei lui Codruț Olaru, precum și poziția procesuală a Ministerului în dosarul intentat de Olaru prin care acesta solicită suspendarea procedurilor de verificare a tezei sale.
Din punct de vedere politic, Cîmpeanu a trecut de la susținător înfocat al reformei PSD în educație și membru marcant ALDE, la a fi gratulat de către PNL și Ludovic Orban care l-a numit „garanția implementării programului România Educată”. În toată cariera sa politică, actualul ministru al Educației a făcut uz de poziția sa de președinte a Consiliului Național al Rectorilor (CNR), structură pe care o conduce din 2013 și pe care a intrumentat-o întotdeauna din punct de vedere politic” - se arată în comunicat.
”Sorin Cîmpeanu este cunoscut pentru traseismul său politic și pentru faptul că reprezintă interesele extra-partidice ale cercurilor de persoane cu funcții și interese înalte, dar cu grave probleme de integritate academică. Pe bună dreptate, nu doar implicarea sa în protejarea plagiatorilor cu gulere albe, ci chiar menținerea acestuia în funcția de ministru al Educației reprezintă un atentat grav la adresa siguranței naționale a României, dând astfel gir unor personaje necalificate academic și profesional să ocupe funcții din care iau decizii importante care ne afectează viața și care afectează viitorul întregii țări.” spune Matei Pieca, purtător de cuvânt Liga Studenților.
”În trecut Cîmpeanu s-a utilizat de problemele ridicate de Liga Studenților pentru reglări de conturi în cadrul Consiliului Național al Rectorilor (CNR), însă evită de când este ministru orice interacțiune cu organizația noastră, construindu-și o castă de reprezentanți agreați ai studenților cu care se întâlnește la Minister, ademeniți de mirajul puterii și diverse fonduri pentru proiecte și tabere. România Educată este de fapt România plagiată! Cîmpeanu periclitează în momentul de față standardele de calitate în învățământul superior și statutul normelor de etică și deontologie în cercetarea academică, punând în pericol integritatea sistemul universitar românesc.” a declarat și Silvian-Emanuel Man, președinte de onoare Liga Studenților (LS IAȘI).
Sursa: Pro TV
Etichete: educație, Sorin Cimpeanu, studenti, demisie, ministru,
Dată publicare:
22-06-2021 14:56