Statul a ignorat-o timp de 6 ani. Ce se va intampla cu legea care promitea fiecarui copil cate 500 euro la nastere

×
Publicitate

De 6 ani, statul roman ignora un articol din legea Educatiei care prevede ca fiecare copil trebuie sa primeasca la nastere 500 de euro, intr-un cont deschis pe numele sau, pentru educatie.

Fiecare guvern a amanat an de an aceasta prevedere, iar acum va fi scoasa definitiv din noua lege a Educatiei - conform celor declarate de ministrul Educatiei. Doar familiile sarace vor fi ajutate prin scaderea unor taxe, in timp ce planul de a investi in educatia tuturor copiilor mai are de asteptat.

Conform legii educatiei, "Statul sprijina dreptul la invatare pe tot parcursul vietii prin acordarea sumei reprezentand echivalentul in lei a 500 euro, fiecarui copil cetatean roman, la nasterea acestuia. Suma este acordata in scop educational in beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale."

Propunerea a fost facuta de fostul ministru al Educatiei, Daniel Funeriu, in 2011. In fiecare an, insa, acest articol de lege a fost amanat de guvern. Asta s-a intamplat si prin ordonanta 9 a guvernului Grindeanu, care a amanat articolul pana la 1 ianuarie 2018. Actualul ministru al Educatiei sustine ca nu sunt nici bani, nici norme de aplicare.

Pavel Nastase: "In momentul cand copilul este foarte foarte mic, daca se acorda la nastere, pana ajunge el sa fie elev, ce se intampla cu banii astia? Ii depunem intr-un cont, cum se aplica? Si nu s-a gasit o procedura practica care sa implementeze acest articol de lege."

Multi parinti au incercat, in zadar, sa obtina acesti bani la nasterea copilului. De cand a fost votata in Parlament aceasta lege a educatiei au trecut 6 ani, ceea ce inseamna ca daca statul roman ar fi respectat legea, ar fi trebuit sa investeasca in viitorul copiilor 540 de milioane de euro.

Articolul respectiv va disparea complet, iar in locul lui ar urma sa fie acordate doar niste scaderi de taxe pentru familiile sarace.

Pavel Nastase: "Familiile care au venituri pana in 5000 de lei sa se faca o deducere din impozitul pe venituri in valoare de 1600 de lei pe an. Cei care au venituri intre 5000 si 10.000 de lei, deducerea sa se ridica la 1200 de lei pe an."

Schimbarea va fi prevazuta intr-o noua lege a Educatiei, care urmeaza sa fie votata pana la sfarsitul acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61873758
Liceul din Romania unde elevii primesc note prin intermediul unei aplicatii. Parintii sunt alertati prin mail sau SMS

Tot mai multe scoli tin pasul cu tehnologia si folosesc diverse aplicatii, prin care parintii stiu ce note iau copiii lor sau cate absente au.

61873757
Mall-ul taranesc online de unde puteti cumpara preparate de casa sau costume populare. Cum functioneaza afacerea

Un mall taranesc online, cu produse proaspete, a fost pus la punct de o asociatie din Brasov care vrea sa-i ajute pe 150 de producatori de la sate sa-si vanda bucatele.

61873678
Denisa, adolescenta din Sibiu care a murit incercand sa isi faca sefie, inmormantata. Procurorii cauta vinovatul in incident

Au curs lacrimi amare sambata, la Sibiu, unde Denisa, adolescenta care a pierit dupa ce a cazut de pe bloc, a fost condusa pe ultimul drum.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.