Joburile făcute din pasiune, în locuri exotice sau în vârf de munte. Ce calități sunt necesare

×
Publicitate

Să te scufunzi printre peşti exotici, să umbli pe cărări de munte, sau să galopezi cu caii prin păduri... Nu, nu vorbim despre programe de vacanţă, ci despre locuri de muncă disponibile în perioada verii.

Iar angajatul nu trebuie să facă decât ceea ce îi place - fie că este vorba de îngrijit flori, de plimbat câini sau de... cântat la chitară.

Iar cei care acceptă aceste posturi recunosc că nu salariul este punctul forte, ci experienţa inedită pe care o trăiesc...

Ioana Tianu a înfiinţat un centru de scufundări în insula grecească Samothraki. Aici se află cel mai înalt munte din Marea Egee, cu cascade, canioane şi păduri seculare, astfel ca Ioana are nevoie şi de doi ghizi montani care să le arate turiştilor frumuseţile locului: „Şi-am ajuns pe cel mai înalt vârf de munte din Marea Egee.. stânga, stânga!”

Doritorii trebuie să fi absolvit un curs de ghizi montani acreditat în România sau în Grecia. Sezonul durează două luni şi jumătate, iar venitul este în funcţie de numărul de turişti pe care ghidul îi însoţeşte.

Ioana Tianu, ghid în Samothraki: „Presupune să fii o fire sociabilă, să îţi placă să vorbeşti cu oamenii, să îi plimbi, să le arăţi locuri frumoase. Ca şi venituri, nu punem mare preţ pe chestia asta, e clar că cine face acest job nu îl face ca să se îmbogăţească, ci pentru a se da jos din pat cu plăcere”

Pasiunea pentru munte şi natură este condiţia necesară şi în cazul ajutorului de cabanier. Printre sarcini se numără tăiatul lemnelor, îngrijirea camerelor, dar şi ajutor în bucătărie.

Margareta Dig, administrator Cabana Curmătura: „Să îmbine utilul cu plăcutul. să şi muncească, să privească, să se bucure de munte.Te trezești dimineaţa, bei cafeaua afară şi vezi un răsărit de soare superb, auzi păsările cum cântă....”

Laura a renunţat la munca din corporaţie şi a ales să se dedice muzicii. Acum este în căutarea unui chitarist, alături de care să cânte în Braşov.

Laura Surdu, organizator de evenimente: „Un chitarist bun, proactiv, cu care să demarăm un proiect muzical pe parte de jazz, soul, rock. Ca remuneraţie vom face să fie supermulțumit şi el, şi noi.”

Pe perioada verii, cele mai multe locuri de muncă se găsesc în domeniul HORECA. În urmă cu o lună, la început de sezon, Litoralul avea 50 la sută deficit de personal.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62194914
Campanie pentru construirea primului teatru independent din București din ultimii 75 de ani

Regizorul de teatru Chris Simion a vândut cărămizi în Parlament. Este o inițiativă prin care dorește să strângă fonduri pentru a construi în București un teatru independent, iar cei care cumpără cărămizile devin ctitori.

62187665
Ministrul Energiei: Facturile la curent sunt mari pentru că furnizorii au jucat prost și au făcut speculă

Românii plătesc un preţ mare la energie din cauza comportamentului speculativ al furnizorilor, care nu au cumpărat energie prin contracte pe termen lung, ci au preferat pieţele mai scumpe, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

62194766
Produsele românești ar putea fi certificate de ministerul Agriculturii. Cum le vom recunoaște la raft

Produsele de origine românească ar putea fi certificate de ministerul Agriculturii, iar la raft le vom găsi cu eticheta "DOR". Este un proiect menit să îi ajute pe producătorii locali.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.