În ciuda banilor europeni disponibili pentru orfelinate, voluntarii sunt cei care construiesc adevărate cămine

×
Publicitate

Peste 5.000 de copii trăiesc în orfelinate vechi, de tip comunist, fără spațiu și condiții decente. 155 de astfel de centre de plasament ar trebui să închise până la sfârșitul anului viitor, după cum s-a angajat România în fața CE.

Numai că, în realitate, deși sunt disponibili și bani europeni, autoritățile nu s-au grăbit să depună proiecte în timp util. În unele zone din țară, voluntarii au fost cei care au construit locuințe pentru copiii nimănui.

Claudiu are 17 ani şi încă de la naştere a trăit în centre de plasament. De curând, a ajuns într-o nouă locuinţă, o casă de tip familial, construită de o fundaţie la Iaşi.

Ionuţ şi Sebastian sunt acum colegi de camera în casa recent inaugurata. Cu părinţii mai ţin legătura doar prin scrisori. Acum, spun ei, simt că au primit şansa la o viaţă normală.

La Iaşi, din 2016 şi până acum, au fost construite patru case de fundaţia Hope and Homes for Children România, în valoare de 900 mii de euro.

Potrivit unei strategii naţionale adoptate de Guvern, până la sfârşitul anului 2020, toţi copiii abandonaţi ar trebui să aibă condiţii decente de trăi, iar centrele de plasament de tip vechi să fie închise.

Numai că, deşi a rămas mai puţin de un an şi jumătate până la termenul limita, datele oficiale arata ca 5.139 de copii încă trăiesc în 155 centre de plasament de tip vechi. Iar multe autorităţile locale încă se sunt la stadiul de proiect.

Autorităţile puteau accesa şi până acum fonduri europene, pentru a construi case decente. În realitate, birocraţia şi nepăsarea au avut efecte nefaste.

La Iaşi, autorităţile au depus trei proiecte, abia în decembrie 2018. Chiar şi aşa, autorităţile, spun că toate construcţiile ar putea fi ridicate foarte repede, până la sfârşitul anului viitor. Şi asta pentru a nu primi sancţiuni, între 3 mii şi 10 mii de lei, cum au votat guvernanţii pe repede înainte în luna iulie.

Reprezentanţii ONG-urilor susţin însă că termenul de 2020 e prea scurt şi că, cel mai probabil, orfelinatele vor continua să existe şi după 2021.

Sunt însă şi exemple pozitive. La Bacău, de exemplu, autorităţile au reuşit să închidă toate centrele vechi de plasament, cu bani de la Banca Mondială.

Până în 2016, pentru cei care nu au fost reintegraţi în familii, au fost construite 16 case de tip familial şi au fost cumpărate 16 apartamente sociale.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Pensii mai mari pentru români. Cât este pensia minimă garantată

Valoarea punctului de pensie a fost majorată cu 15 la sută.

Produsele bio care au atras numeroși oameni la o piaţă volantă din Iași. „Sunt delicioase”

La Iaşi, programul „Ograda din cămară” a atras o mulţime de oameni.

Locuri insuficiente la căminele studențești. O cameră la privat ajunge la 200 €

Este forfotă mare în căminele studenţeşti din toată țara. Unele camere sunt zugrăvite, însă locurile de cazare sunt insuficiente. Ajung doar la cei care au încheiat anul anterior cu medie mare.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.