Frigul s-a întors în România. La munte, oamenii s-au luptat cu zăpada

×
Publicitate

După câteva zile foarte calde, de primăvară târzie, iarna s-a întors la munte. Drumarii au fost nevoiți să intervină pe câteva șosele care traversează zone înalte, iar în stațiunile montane s-a așternut un strat nou de zăpadă.

Dacă vremea se va menține rece e posibil să fie prelungit chiar sezonul de schi, anunță administratorii pârtiilor.

În centrul țării plouă, iar temperaturile au scăzut și cu 15 grade față de ieri.

În Poiana Brașov, ninge din zorii zilei, iar oamenii au ieșit cu lopețile să curețe trotuarul, în fața hotelurilor și a restaurantelor

„Toată noaptea cam a plouat. Pe la 6 s-a transformat în zăpadă și uitați că s-a așezat. A scăzut la 0 grade”, spune un bărbat. 

Peisajul s-a schimbat complet față de luni, când termometrele arătau 15 grade Celsius. Pe drumul care duce spre Poiana Brașov s-a circulat în condiții de iarnă, iar drumarii au scos utilajele de deszăpezire la treabă.

Pasionații sporturilor de iarnă și-au făcut apariția la baza pârtiilor chiar înainte de ora 9, când pornesc instalațiile de transport pe cablu.

Oamenii spun că în aceste condiții e posibil să folosească schiurile câteva săptămâni bune de acum înainte.

„Zăpda artificială e foarte multă și nu se topește așa repede ca cea naturală așa că eu cred că se poate prelungi până la jumătatea lui aprilie”, spune un schior.

„Mai putem câștigă niște zile de sezon, însă important este să vină lumea, dacă schiorii nu vor fi in numar mare pe pârtii, probabil administrația va decide să închidem sezonul la 1 aprilie cum a preconizat de la început”, spune Dorin Drăgoi, reprezentantul serviciului de întreținere părții. 

În Bucegi la peste 2000 de metri altitudine este ceață densă, iar vântul bate și viscolește zăpadă. Cabana de la Vârful Omu abia se mai vede sub troiene. 

În Brașov a plouat, iar oamenii și-au pregătit umbrelele și haine groase

Scăderea bruscă a temperaturii îi afectează pe cei cu probleme de sănătate.

Miercuri precipitaliile se vor restrânge, dar vântul va suflă cu putere în Moldova, Bărăgan și Dobrogea. E posibil să apară lapoviță nu doar la munte ci și în partea de Nord și Nord Est a țării.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62000782
Timmermans avertizează PSD: ”Asta este de neacceptat pentru familia mea politică”

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat luni în legătură cu România că ”ar fi o tragedie dacă o țară care a realizat atât de multe în lupta împotriva corupției la nivel înalt ar lua-o în direcția opusă”.

62031601
Drogurile găsite sub o barcă pe Dunăre valorau mai mult decât tot bugetul unor ministere

300 de milioane de euro: aceasta este suma pe care ar fi putut să o obţină traficanţii din vânzarea tonei de cocaină găsită pe 23 martie aproape de Sfântu Gheorghe. 

62031503
Drogurile găsite sub o barcă pe Dunăre au ajuns la Bucureşti. Cui îi aparţineau. FOTO

Cele 800 de kilograme de cocaină găsite în week-end într-o barcă cu fund dublu au ajuns marţi dimineaţă la sediul DIICOT.  Aparţineau unei reţele care opera pe Marea Neagră, după primele informaţii.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.