Dezastru în Dâmbovița, din cauza grindinei. Culturile fermierilor au fost nimicite

×
Publicitate

 Grindina a făcut prăpăd în Dâmbovița. Aproape o mie de hectare cu rapiță, grâu, porumb sau orz au fost distruse sub ochii neputincioși ai fermierilor.

Mulți dintre ei au avut pierderi serioase și anul trecut. Atunci însă din cauza secetei.

În Răcari, judeţul Dâmboviţa, în doar câteva minute, câmpurile au fost acoperite de bucăţi mari de gheaţă, iar culturile - nimicite.

Judeţul Dâmboviţa s-a aflat sub cod roşu de vreme rea, iar grindina a lăsat în urmă numai probleme, aici, la Răcari.

Culturile de răpită, grâu şi orz sunt compromise aproape sută la sută, se plâng agricultorii.

Marius Matei, fermier: "Efectiv nu a mai rămas nimic, proporţie 90-95, sută la sută chiar. Foarte mult mi-a distrus orzul de toamna, răpită, floarea-soarelui cam 70 la sută."

Pagubele au fost evaluate de responsabilii de la primărie. Insă autorităţile locale cred că oamenii vor avea mult de aşteptat până când vor primi ajutor din partea statului.

Marius Caravețeanu, primarul oraşului Răcari: "Sunt restanțe la plata despăgubirilor la seceta de anul trecut, în sensul că nu s-a plătit nimic. Mi-e greu să cred că se vor găsi resurse materiale pentru aceasta despăgubire."

Cei care au culturile asigurate vor fi despăgubiţi mult mai repede pentru stricăciunile făcute de grindină.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62195930
Peste 1.400 de oameni s-au vaccinat anti COVID în Piața Obor și au primit o porție de mici

Un număr de 1.436 de oameni s-au imunizat împotriva COVID-19, în weekend, la centrul mobil de vaccinare de la Obor, a informat, luni, USR.

62195784
Sărbătoare în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Sute de persoane au participat la slujbe

Sărbătoare în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, la împlinirea a 380 de ani de când moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse de la Constantinopol la Iaşi.

62195785
Meșteri din toate colțurile țării au prezentat tradițiile românești la diverse târguri

Tradițiile românești au fost aduse în faţa tinerei generaţii la diverse târguri, organizate în weekend.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.