Cursuri gratuite de franceza pentru cei pe care limba ii tine departe de copiii lor. "Prima data mi-am folosit mainile"

×
Publicitate

Omul cat traieste invata - spune o zicala pe care si-au amintit-o cativa pensionari din Galati, cand s-au apucat de cursuri de franceza.

 Unii dintre varstnici sunt pasionati de cultura Frantei, altii vor sa poata comunica usor cu toti cei din jur, atunci cind isi viziteaza rudele stabilite in strainatate. La asociatia locala a pensionarilor, cursurile sunt gratuite, iar amatorii pot opta si pentru lectii de germana sau engleza.

Printre pensionarii din Galati sunt multi dornici sa invete franceza. Se intalnesc saptamanal la curs si dovada ca ei chiar invata este aceasta doamna, care vorbeste deja fluent franceza. "Ma numesc Mariana Lupu. Vin la aceste cursuri pentru ca fiul meu locuieste la Bruxelles si, cand merg la el, vreau sa vorbesc franceza cu toata lumea."

„Prima data nu am stiut si de asta m-am si apucat pentru ca a fost o catrastofa sa nu stiu. Mi-am folosit mainile", spune o doamna ai carei copii sunt plecati de 5 ani, iar acum spera ca-i va fi mai usor sa ii revada.

Profesor le este tot un pensionar, care insa - de-a lungul vietii - n-a avut nicio legatura cu catedra si elevii. A fost militar, si dupa ce a obtinut atestatul de traducator, a vrut sa impartaseasca si cu altii ce stie. Si o face voluntar! Simpaticul domn a marturisit cu tristete ca Franta este iubirea lui, pe care n-a vazut-o niciodata. "Legatura o am doar din carti, n-am reusit sa ajung in Franta. Am vrut, excursia in care am vrut eu sa merg s-a anulat si a ramas un vis."

In cadrul aceleiasi asociatii de pensionari din Galati se mai tin cursuri de germana si engleza, dar si de nutritite. Cei care vor sa-si schimbe look-ul pot merge la salonul de coafura, iar cand ii dor oasele - la fizioterapie. Si toate acestea, fara sa plateasca un ban.

Articol recomandat de sport.ro
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
Citește și...
61651422
Centru pentru gainile EXPLOATATE, la doi pasi de Bucuresti. Cum arata pasarile dupa un an intr-un mare combinat

Un bucurestean a lansat o afacere – profitabila, spune el - cu gaini “reformate”, salvate din marile crescatorii

61226870
Arsenie Boca si Securitatea. Cea mai cutremuratoare ruga, in celula: a disparut cateva clipe chiar in fata tortionarilor

Activitatea preotului Arsenie Boca a starnit interes Securitatii. A fost anchetat si arestat de mai multe ori, inlaturat apoi de la Manastirea Brancoveanu si de la Manastirea Prislop si, in final, obligat sa renunte la preotie.

61651375
Bucuresti - un deșert de beton asfaltat haotic. Oprescu-si umfla metrii patrati de zona verde si uita de proiectele promise

Capitala Romaniei este o padure de beton. Asta sustin arhitectii care propun autoritatilor sa nu mai asfalteze haotic tot ce le iese in cale si sa reconstruiasca gradini publice, parcuri si zone verzi, din ce in ce mai rare in Bucurestiul de azi.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.