Cursă cu obstacole pentru pietoni. Unde puteți reclama șoferii care parchează pe trotuare

×
Publicitate

De câte ori aţi fost nevoiţi să faceţi slalom printre maşini ca pieton, ori ca părinte al unui copil în cărucior? Trotuarele, acolo unde există, sunt ocupate ori inaccesibile, iar în final plimbarea se transformă într-o cursă cu obstacole.

Cei care s-au săturat de aceste situaţii, au demarat campania ''Obstacole urbane'', prin care îi încurajează şi pe alţii să-şi filmeze aventurile cu căruciorul şi să le trimită administraţiilor publice.

Câteva mame şi-au filmat plimbarea obişnuită care în fiecare zi se dovedeşte o adevărată provocare.

Alma Cazacu: ”Trotuarele au denivelări şi gropi, bordurile nu sunt la nivel cu carosabilul, sunt locuri unde trotuarul are 1 metru şi maşinile sunt parcate până în gard.''

Aşa a început campania ''Obstacole urbane'', care îi încurajează pe oameni să filmeze lucrurile care îi nemulţumesc şi să sesizeze autorităţile.

În timp ce părinţii se plâng ca nu au loc pentru cărucior pe trotuare, şoferii spun că nu sunt destule locuri de parcare.

Un şofer a primit doar un avertisment verbal pentru că a plecat, însă mulţi alţii au fost amendaţi. Nu au păstrat distanţa de 1 metru astfel încât să poată să circule pietonii.

La instalare, Gabriela Firea a promis numeroase locuri de parcare. După un an a recunoscut că mai avem de aşteptat.

Cei care vor să se alăture campaniei ”Obstacole urbane” pot trimite poze şi filmări pe pagina de Facebook a asociaţiei ''Grow up Romania''.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61911933
Legea prin care se obţin vizele de flotant, schimbată. Cum vor fi pedepsiți negustorii de vize
Un deputat vrea să schimbe legea prin care se obţin vizele de flotant, astfel încât să nu mai existe situaţii în care peste o mie de persoane să locuiască în acte la aceeaşi adresă.
61911911
"Prima împădurire", un eşec total. Câți agricultori s-au înscris în a doua sesiune
Programul "Prima împădurire" se dovedeşte un eşec total. Doar patru agricultori s-au înscris în a doua sesiune, ca să obţină bani de la stat pentru păduri.
61911890
Sindicaliștii din poliție vor să interzică filmările cu telefonul ale agenților care comit abuzuri
Imaginile cu poliţişti care târăsc oameni pe jos, îi lovesc sau petrec cu interlopii la masă ar trebui interzise. Cel puţin asta îşi doresc sindicaliştii din sistem.