Cum sunt recompensați cei care merg să recicleze la hipermarketuri: Termosuri, fructe, produse alimentare și alte surprize

×
Publicitate

În trei ani, România trebuie să recicleze 85% din ambalajele din plastic, în condițiile în care în prezent nu reușim să colectăm nici jumătate din recipente.

Mulți oameni nu știu nici măcar unde pot să le ducă și asta pentru că la noi acest sistem este încă în implementare. Dar, încet, încet, marile magazine au început să-i atragă pe cumpărători în diverse campanii de reciclare.

Comercianții vor să-i convingă și pe tineri să recicleze cât mai mult. Așa că unii s-au gândit să amplaseze un roboțel care colectează ambalajele la marile festivaluri. Anul acesta, micuțul culegător de PET-uri se va află aproape de scena de la UNTOLD. Iar cei care aduc trei recipiente goale vor primi un cadou din partea roboțelului.

Valer Hancas, director comunicare hipermarket: “În anii anteriori am oferit niște premii foarte atractive și foarte sustenabile și durabile. Un termos din inox sau baterii pe bază de încărcare solară. Anul acesta vom avea un premiu surpriză, tot din acest domeniu, al sustenabilității. Îmbucurător este că numărul celor care utilizează acest serviciu crește de la an la an cu aproximativ 50%”.

În hipermarketurile din orașe, oamenii pot veni cu recipientele la automatele de reciclare și primesc la schimb reduceri la anumite produse din magazin.

“-Dvs veniți de obicei să reciclati?
-Da. Decât să le țin acasă să mi le arunce toate grămadă, prefer să vin aici și cu asta basta”.

În alte magazine, de luna această cei care vor aduce recipientele goale vor primi câte un fruct sau o legumă pentru fiecare ambalaj pe care-l aduc.

Felician Cardos, manager de mediu hipermarket: “Este cea mai mare campanie de până acum, o să ajungem în 20 de orașe. Am început în 2019. Am strâns în jur de 370.000 de PET-uri și am dat la schimb 100 de tone de fructe și legume de la producătorii locali”.

Sunt și retaileri care vor să-i determine pe oameni să recicleze oferindu-le produse de baza, cum ar fi o sticlă cu ulei.

Emanuel Pârvulescu, director de mediu hipermarket: “Până acum am colectat peste un milion de litri de ulei. Absout toate magazinele noastre participă în această campanie”.

Anul trecut, lanțurile de magazine au reușit să recicleze peste 1.000 de tone de ambalaje din plastic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62210855
De ce au dificultăți la angajare persoanele de vârstă mijlocie. Explicațiile specialiștilor în resurse umane

Tot mai mulţi români de vârstă mijlocie sunt în căutarea unui loc de muncă. Aproape jumătate dintre cererile depuse pe o platformă de recrutare vin de la cei care îşi găsesc mai greu de lucru, spun specialiştii în resurse umane.

62210758
Mărturii emoționante ale pompierilor orădeni care au participat la a doua misiune în Grecia: ”Îmi era teamă”

Pompierii orădeni care au participat la a doua misiune în Grecia au făcut miercuri după-amiază mărturii emoționante.

62210308
Românii, tot mai atrași de mașinile electrice închiriate direct de pe stradă. Cum funcționează acest lucru

Cei care închiriază mașini electrice direct de pe stradă au tot mai mulți clienți la noi, în țară. Clienții preferă acest tip de transport în detrimentul celui în comun.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.