'Cornul si laptele': Elevii hranesc animalele si joaca fotbal cu ele

60473526

Elevii din mediul rural folosesc cornul si laptele oferite de Guvern, adesea de slaba calitate sau stricate, pentru a hrani animalele din gospodarie. In schimb, cei de la oras se bat sau chiar joaca fotbal cu aceste produse.

Cornul si laptele
Aceste constatari se regasesc intr-o analiza privind impactul si eficienta programului "Cornul si laptele".

Studiul a fost finantat de Guvern si realizat de Fundatia pentru Recuperare, Integrare si Promovare Sociala, la sfarsitul anului 2009, in Bucuresti, Constanta, Bacau, Iasi si Brasov.

Documentul, citat de Mediafax, scoate in evidenta faptul ca aceste produse sunt consumate intr-o masura mai mare la tara, unde cornul si laptele reprezinta o sursa importanta de hrana pentru familiile elevilor.

Este vorba, in special, de copiii de etnie roma, care vin la scoala motivati de aceasta gustare.

Ce spun profesorii despre "Cornul si laptele"

"Am copii care incep cursurile la ora 12.00, iar cornul si laptele inseamna prima lor masa", "Dupa cum mananca unii, imi dau seama ca nici nu prea au ce manca acasa", "Cei care au si frati mai mici, care nu sunt la scoala, iau laptele ca sa-l duca acasa", au aratat profesorii intervievati.

Chiar si in aceste conditii, multi dintre elevi refuza sa manance produsele oferite, din cauza calitatii slabe a acestora.

Majoritatea celor intervievati au spus, de altfel, ca produsele din programul "Cornul si laptele" au o calitate care variaza de la "proasta" la "sub orice critica".

"Cornul, cand il rupi, se faramiteaza, ori asta nu e normal", "E o coca, nici paine nu se poate numi", "Intr-o zi, am primit laptele gata stricat desi pe cutie termenul era in regula" au aratat mai multi directori de scoala.

Program guvernamental pentru .. gaini si catei

Cum la tara, insa, a arunca mancarea este considerat a fi un "pacat", elevii care nu mananca gustarea "o duc acasa si o dau la pasari sau la caini", spun profesorii.

Astfel de cazuri sunt constatate mai ales atunci cand laptele este inlocuit cu branza topita, in ciuda faptului ca nutritionistii nu recomanda copiilor acest din urma produs.

"La clasele 5-8, in ultima parte a anului scolar, au venit foarte putine cantitati de lapte si s-a hotarat sa se dea la cei mici, iar branza topita s-a distribuit la 5-8 si nu au agreat-o, nu are un gust placut si nu va spun ce au facut cu ea. Multi isi iau acasa sa dea la pisici, nu mananca...", a spus un alt director de scoala, se arata in documentul citat.

Sa scriem la tabla cu branza topita

Daca in mediul rural cornul si laptele sunt consumate, totusi, in proportie de 90%, chiar si ca hrana pentru animale, la oras procentul scade semnificativ.

Profesorii estimeaza ca mai mult de jumatate dintre elevi nu consuma alimentele.

"Programul ajuta in primul rand la tara, pentru ca in oras putini sunt cei care folosesc cornul si laptele de la scoala, (..) ca le e rusine... Nu ca sunt bogati... sunt mai emancipati sa zicem, nu se coboara...", sunt de parere si elevii de la oras.

Mai mult, ei se folosesc de corn si lapte pentru a se bate sau pentru a juca fotbal cu ele, aruncandu-le de obicei la cos sau pe strada.

"Din cornuri fac proiectile si cu branza topita scriu pe tabla", "Cutioarele cu lapte pe post de pistoale cu lapte, batai cu cornuri, cornuri in ghivecele cu flori, cornuri in cosurile de gunoi, ambalaje in toata scoala, branza topita pe pereti...", "La sfarsitul programului cosul clasei este plin; se stropesc cu lapte", au declarat profesorii.

"Eu, din ce am vazut in liceu la mine, foarte multi il dau inapoi... cei mici nu mananca... jucau fotbal cu el... sau il lasa pur si simplu in cutii", recunosc si elevii.

Profesorii, suparati ca s-au transformat in "chelneri"

Profesorii din scolile mari, cu foarte multi elevi, sunt nemultumiti si ei de program, pentru ca distribuirea produselor cade inclusiv in sarcina lor, solicitandu-le timp si efort suplimentar.

"Exista o anumita frustrare a profesorilor care spun ca ei «s-au pregatit sa fie profesori, nu sa imparta cornuri»", afirma autorii studiului.

Profesorii sunt nemultumiti si de faptul ca trebuie sa supravegheze igiena copiilor in scoli unde exista o singura chiuveta. In aceste cazuri, apar probleme in ceea ce priveste spalatul pe maini al copiilor, mai ales in mediul rural, cu situatii in care 200 de copii trebuie sa se spele la o singura chiuveta.

Concluzia studiului: programul trebuie continuat

In consecinta, desi programul "Cornul si laptele" este considerat a fi perfectibil si necesar a fi perfectionat, acesta reprezinta un drept castigat de o categorie sociala, cea a copiilor.

Din analiza realizata in cadrul evaluarii programului a reiesit, prin urmare, ca o concluzie generala, oportunitatea continuarii derularii acestui program, "in conditiile eficientizarii sale".

Programul "Cornul si laptele" a fost introdus in scoli incepand cu anul 2002, media beneficiarilor fiind de peste doua milioane de copii, anual.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Mihaela Evi a atras toate privirile cu o ținută care îi pune formele în evidență: ”Ești uimitoare!” / ”Mult prea frumoasă”
FOTO Mihaela Evi a atras toate privirile cu o ținută care îi pune formele în evidență: ”Ești uimitoare!” / ”Mult prea frumoasă”
Citește și...
„Solo-maxxing”, noul fenomen al generației Z: tot mai mulți tineri aleg să rămână singuri din motive financiare

Costurile de viață tot mai ridicate au dus la apariția unui noi curent în rândul generației Z.

Pasajul Basarab intră în reparații. Modificări importante în transportul din București

Circulaţia rutieră şi transportul public în zona Pasajului Basarab vor fi afectate începând de sâmbătă, când încep lucrările de remediere a acestei infrastructuri, a informat Primăria Capitalei.

Aproape 12.000 de români primesc pensii speciale. Cine încasează o pensie de 25.586 lei pe lună

Aproape 12.000 de români primesc pensii de serviciu, mai cunoscute sub denumirea de pensii speciale, potrivit CNPP. Cei mai mulți beneficiari se află în rândul magistraților, categorie în care se achită și cea mai mare pensie specială: 25.586 lei/lună.

Recomandări
LIVE UPDATE, învestirea Guvernului Veștea. Audierile încep la 12.00, plenul Parlamentului a fost convocat în această seară

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au reunit astăzi pentru a stabili calendarul învestirii Guvernului Veştea, după ce lista miniștrilor și programul de guvernare au ajuns, duminică seară în Parlament.

ANM: Cod galben de caniculă și furtuni în mai multe regiuni ale țării. Temperaturile urcă până la 34 de grade

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că vremea va deveni deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării în intervalul 22 iunie, ora 10:30 – 24 iunie, ora 21:00. 

Evaluare Națională 2026, Limba română. Ce subiecte au picat: Rezumat la Subiectul al II-lea

Peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a din întreaga țară susțin, începând de astăzi prima probă scrisă de la Evaluare Națională 2026 – examenul de limba și literatura română.