Când tragem linie la finalul unei ediţii a Colectei Naţionale de Alimente, vedem de obicei mii de voluntari şi sute de tone de alimente colectate. Dar, pentru Federaţia Băncilor pentru Alimente din România - FBAR, adevăratul bilanţ nu se măsoară doar în kilograme, ci şi în relaţiile care se creează şi în gesturile care merg mai departe.
Ediţia de Paşte a dovedit, încă o dată, că această campanie este, înainte de toate, o poveste profund umană, construită dintr-un efort comun în care fiecare rol este indispensabil.
Cifrele ediţiei 14 (20-22 martie 2026): 966 tone de alimente colectate, 1.154 magazine partenere în toată ţara, 575 ONG-uri participante, 14.700 voluntari implicaţi. Zeci de poveşti, sute de experienţe, mii de gesturi de bine.
Donatorii: Lecţii de generozitate la casa de marcat
Generozitatea a luat forme emoţionante în magazinele partenere. Am întâlnit vârstnici care, cu lacrimi în ochi, le spuneau voluntarilor că ştiu cum este să duci lipsă, alegând să doneze din puţinul lor. La polul opus, alături de ei, au fost oameni care au umplut coşuri întregi cu alimente exclusiv pentru donaţie. Adesea, momentul donaţiei a devenit o lecţie de empatie predată în familie.
La Sibiu, o fetiţă de 5 ani, încurajată de mama ei, a pus în cutia de donaţii toate dulciurile proaspăt cumpărate; când mama a întrebat-o de ciocolata preferată pe care o luase pentru ea, fetiţa a răspuns hotărât: "Nu, nu, lasă. O dau la copii" şi a donat-o şi pe aceea. Puterea exemplului este uriaşă: Gemenii Graur au relatat cum două fetiţe de doar 12 ani, inspirate de o postare din online, au cumpărat câte o plasă de alimente spunând: "Noi avem prea mult şi vrem să ajungă la alţi copii. Şi când vom fi mari, vrem să facem şi noi bine, ca voi".
De altfel, campania a reuşit să creeze şi donatori fideli. Un exemplu este Cristina, care urmăreşte constant perioadele de Colectă şi revine de fiecare dată la acelaşi magazin din sudul Bucureştiului; anul acesta s-a bucurat să îi recunoască pe voluntarii asociaţiei, propunându-şi chiar să participe la o activitate cu prima ocazie Cristina a povestit: "Am revăzut-o ediţia aceasta pe Cati. Deşi este imobilizată şi se deplasează în scaun cu rotile, acest lucru nu a împiedicat-o să fie prezentă ca voluntar la Colectă. M-a întâmpinat cu un zâmbet senin şi cu o mărturie sinceră despre realitatea în care trăieşte. Pentru ea, asociaţia din care face parte este extrem de importantă, oferindu-i siguranţă şi sprijin, dar mai ales bucuria de a face parte dintr-o comunitate în care trăieşte experienţe la care, cândva, nu mai spera. Cu oameni ca ea, generozitatea vine de la sine."
Voluntarii: Faţa zâmbitoare a campaniei
Voluntarii sunt liantul nostru de încredere, iar dedicarea lor nu a ţinut cont de vârstă. Am avut alături elevi care şi-au petrecut weekendul în magazine, dar şi seniori de 89 de ani. Zeci de familii au făcut voluntariat împreună, precum un tată de 67 de ani alături de fiica lui, sau chiar mame care au petrecut ore în magazin având bebeluşii în cărucior.
Mulţi tineri aflaţi la prima experienţă, care au început oarecum timoraţi, au plecat la final zâmbind şi afirmând: "Abia aştept să mă mai întorc". Nicoleta, voluntară din Bucureşti, descrie perfect impactul acestei experienţe: "M-a emoţionat faptul că, din puţinul lor, alegeau să aducă alimente şi să le doneze mai departe. Eram bucuroasă să văd această deschidere şi generozitate şi, în acelaşi timp, mă simţeam împlinită că, prin ceea ce fac, pot să-mi ajut semenii. Pentru mine a fost mai mult decât o experienţă, a fost o bucurie sinceră". Iar o voluntară din Maramureş a concluzionat astfel: "E mai frumos să dăruieşti decât să primeşti". Această deschidere a fost răsplătită prin gesturi de grijă: unii donatori le-au oferit voluntarilor dulciuri,
fructe sau flori în semn de apreciere, în timp ce angajaţii din unele magazine i-au servit cu apă şi cafea, apreciindu-le efortul.
Unde ajunge binele: Organizaţiile partenere şi comunităţile sprijinite
Tot acest efort logistic, preluat şi coordonat de cele 9 Bănci Regionale pentru Alimente, este finalizat abia atunci când ajunge în comunitate, prin intermediul sutelor de organizaţii partenere participante. Venind din domenii de intervenţie diferite, aceste asociaţii sunt mâinile care livrează speranţa exact acolo unde este cea mai mare nevoie. Datorită muncii lor, alimentele donate se transformă în mese calde pentru copiii din centrele de plasament, alină singurătatea vârstnicilor izolaţi, oferă o gură de oxigen familiilor cu venituri reduse şi sprijină persoanele aflate în situaţii de risc major. Această paletă diversă de oameni sprijiniţi demonstrează cel mai bine impactul concret al fiecărui aliment lăsat în cutia de donaţii.
"Colecta de Paşte ne arată, ediţie de ediţie, că România este o ţară a oamenilor care aleg să nu treacă nepăsători pe lângă cel de lângă ei. Vreau să le mulţumesc profund tuturor celor care au făcut parte din acest lanţ al binelui: donatorului care a dăruit din puţinul său, voluntarului care a zâmbit neobosit la ieşirea din magazin, partenerilor şi echipelor din retail şi, nu în ultimul rând, colegilor din Băncile Regionale şi asociaţiilor partenere care duc această misiune până la capăt. Ceea ce construim împreună nu este doar o campanie de colectare de alimente, ci o adevărată plasă de siguranţă, umană şi emoţională, pentru sute de mii de oameni. Împreună continuăm să hrănim speranţa!" - Romuald Bulai, Preşedintele Federaţiei Băncilor pentru Alimente din România.
Cifrele mari ale Colectei sunt impresionante, dar ele capătă valoare abia atunci când ne amintim că, în spatele fiecărui număr, stă decizia unui om de a-i face bine altui om.
Despre Banca pentru Alimente: Federaţia Băncilor pentru Alimente din România - FBAR şi cele nouă Bănci Regionale din Bucureşti, Cluj, Roman, Braşov, Oradea, Timişoara, Constanţa, Craiova şi Galaţi formează o reţea naţională de solidaritate care salvează zi de zi hrană de la risipă şi o transformă în sprijin real pentru comunităţile vulnerabile. FBAR este membru al Federaţiei Europene a Băncilor pentru Alimente - FEBA, iar de la înfiinţare, din 2016, până la finalul anului 2025, Reţeaua Băncilor pentru Alimente a colectat peste 41 de mii de tone de produse, transformate în peste 76 de milioane de porţii de hrană, distribuite prin peste 800 de ONG-uri partenere către 325.000 de persoane vulnerabile. Peste 37 de mii de tone sunt alimente salvate de la risipă, peste 3 mii de tone colectate prin Colecta Naţională de Alimente şi aproape 1.400 de tone produse non-food. Suntem principala organizaţie din România care salvează hrana de la risipă pentru a o dona celor în nevoie.