Record pentru băncile de alimente din România. Câte alimente au donat românii în plină pandemie

×
Publicitate

În pandemie, românii au dăruit mai multă mâncare băncilor de alimente, care au colectat, în această perioadă, peste 1500 de tone de produse, aproape triplu față de alți ani.

Donațiile făcute de marile companii și producătorii locali ajung la mii de persoane sărmane.

Cantina socială a unei asociaţii din Cluj-Napoca pregăteşte zilnic o masă caldă pentru aproape 50 de sărmani. Printre aceştia se afla şi Albert care a stat mai mult prin spitale, iar banii au fost tot mai puţini.

Albert: "Dorm pe unde pot și din pensie plătesc cum pot. Sunt mulțumit de sprijinul pe care îl primesc de aici."

Un mare sprijin pentru asociaţie îl reprezintă organizaţia nonguvernamentală "Bancă pentru Alimente", de unde vine o cantitate însemnată din produsele folosite pentru pregătirea hranei. Ce rămâne, este ambalat în pachete şi dat nevoiaşilor.

Maria Oțoiu, asistent social la Asociația Christiana: "Sunt 42 de oameni pe care îi ajutăm în fiecare zi la masă caldă, şi 43 care primesc pachetul acesta lunar. Tot ce primim se taie şi se pune la congelator."

De la începutul pandemiei, Banca de alimente a primit multe donaţii de la marii comercianţi, dar şi de la producătorii de legume şi fructe.

Anca Marcu, directorul Cooperativei Agricole Lunca Someșului Mic: "Nu aveam timp să le ducem, să le transportăm spre locurile unde aveau nevoie de acele produse. Aşa că a venit Bancă pentru alimente cu soluţia. Am evitat să aruncăm pentru că este costitisitor să arunci în ziua de azi, costa mult aceste deşeuri. "

De la 70 de tone anul trecut, voluntarii Băncii pentru Alimente din Cluj au ajuns la 207 tone anul acesta. Doar în luna august, au reuşit să salveze 61 de tone de alimente.

Andrei Borșa, manager logistic Bancă pentru Alimente Cluj-Napoca: "Anul ăsta, obiectivul nostru era 200 de tone. L-am depăşit pentru că au fost foarte multe produse care au fost comandate în exces de la parteneri."

Şi voluntarii care adună alimente pentru sărmani în Bucureşti, Oradea, Roman şi Braşov au primit donaţii record. Legea prevede facilităţi fiscale pentru cei care donează.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62136308
Când are loc pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași
În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, când se sărbătoreşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Iaşiul devenea cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa.
62151271
Actriță de la Teatrul Dramatic din Galaţi, diagnosticată cu Covid-19. Colegii ei sunt în izolare
La numai două zile de la reluarea pieselor pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi, activitatea artistică a fost întreruptă.
62142008
8 elevi olimpici au fost luați cu duba poliției pentru că jucau baschet în curtea școlii
Mai mulți elevi de clasa a 9-a din Constanța au fost luați cu duba de poliție și duși la secție după ce au fost prinși că jucau baschet și fotbal în curtea unei școli.