Când începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. Anunțul Poștei Române

62415558

Distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară va începe pe data de 16 august, informează Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR).

Potrivit sursei citate, factorii poştali vor fi prezenţi pe teren a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

"În cadrul acestui proces, poştaşii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 16 - 30.08.2024. Menţionăm faptul că este important ca beneficiarii să fie prezenţi la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri.

Compania Naţională "Poşta Română" îşi va îndeplini cu rigurozitate şi profesionalism toate obligaţiile prevăzute în Convenţia privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii încheiată cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Casa Naţională de Pensii Publice.

Convenţia a fost încheiată în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 89/2024 privind unele măsuri pentru desfăşurarea activităţilor integrate aferente emiterii şi transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii", se menţionează în comunicat.

Poşta Română este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional, se subliniază în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
62473408
Tichete sociale de 2.000 de lei pentru româncele care au născut după data de 12 aprilie 2024. Ce condiții sunt puse

Femeile care fac parte dintr-o categorie vulnerabilă, care au născut începând cu data de 12 aprilie 2024, pot beneficia de tichete sociale în valoare de 2.000 de lei, care pot fi folosite pentru cumpărarea de produse destinate îngrijirii nou-născutului.

62473241
Meseriașii care au „interdicție” să se apropie de casă trei ani și o zi: „E ca și cum ai avea un pașaport internațional"

Calfele călătoare au ajuns din nou în Sibiu - sunt ucenici din Germania, Elveția, Franța, Austria și din țările nordice, care umblă prin lume și învață, în același timp, meserii străvechi.

62473085
Românii din străinătate vin în număr mare în țară. Unii călătoresc din Suedia sau Spania cu mașina

Așa cum se întâmplă de ani buni, luna august este una aglomerată în vămile de la noi. Mulți dintre românii care trăiesc peste hotare revin pe meleaguri natale pentru a-și petrece vacanța alături de cei dragi, rămași acasă.

Recomandări
Vladimir lipaev facebook ambasada rusiei in romania
MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil: „O manifestare clară a războiului hibrid”

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat marți, 27 octombrie, pe ambasadorul Federației Ruse la București, în legătură cu sabotajul atribuit Rusiei, care ar fi provocat incendiul din 14 septembrie de pe platforma industrială Carfil din Brașov.

Protest franta steag getty
Datoria suverană a Franței, un risc în creștere pentru euro și pentru Europa. Avertismentul unui laureat Nobel pentru Economie

Franța a devenit unul dintre principalele motive de îngrijorare pe piețele financiare europene, pe fondul creșterii costurilor de împrumut, al datoriei publice ridicate și al dificultăților politice de a reduce deficitul bugetar. 

Luca niculescu id292371 inquam photos octav ganea
Premierul Luca Niculescu, întrebat dacă se vor majora taxele în România: „Știți care este poziția noastră”

Premierul Luca Niculescu a fost întrebat, marți, de jurnaliști, cum vede posibilitatea majorării unor taxe în România în viitorul apropiat, precum impozitul pe profit sau TVA-ul în industria HORECA.