Șpaga dată unui poliţist pentru a plasa un telefon mobil în arest

×
Publicitate

O tânăra a încercat să îi dea şpagă unui poliţist pentru a-i plasa un telefon mobil iubitului ei, aflat în arest. Scenele s-au derulat la Brăila, iar tentativa de mituire a agentului a fost filmată de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie.

Cel care a promis şpaga a fost chiar iubitul tinerei, care se află de câteva zile în arestul poliţiei judeţului Brăila.

El i-a propus unui agent să se întâlnească într-un loc public cu partenera lui, care îi va da un telefon mobil pe care să i-l aducă în celulă şi 150 de lei, drept mită.

Întâlnirea chiar a avut loc, dar a fost supravegheată de la distanţă de ofiţerii anticorupţie, care au fost sesizaţi de poliţist.

Acţiunea a fost coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care a deschis un dosar penal pe numele celor doi parteneri. Ei sunt cercetaţi pentru dare de mită, instigare la dare de mită şi instigare la introducerea de obiecte interzise în spaţiul de detenţie.

Femeia a fost, de asemenea, reţinută de poliţişti şi urmează să fie prezentată în faţă instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
61902093
Un bărbat din Iaşi a fost jefuit după ce a fost sedus de un tânăr deghizat în ... femeie

Un bărbat din Iaşi a fost jefuit după ce s-a lăsat sedus de un tânăr de 19 ani, care se dădea drept ... femeie. Victima le-a povestit autorităţilor că l-a cunoscut pe travestit într-un bar şi nu şi-a dat seama că este vorba de un bărbat.

61907891
Şcolile şi grădiniţele din Bucureşti vor angaja anul acesta 230 de medici şi asistente

Primăria a anunţat că a obţinut de la Guvern bani pentru cabinetele şcolare, astfel că toate cele peste 400 de unităţi de învăţământ din Capitală vor avea personal medical.

61907819
Părinții sunt păcăliți de unitățile de învățământ să facă teste medicale copiilor

Deşi n-au început încă să meargă la creşă, grădiniţă şi şcoală, mulţi copii trec în aceste zile prin diverse teste medicale, pentru că aşa cer insistent, directorii unităţilor de învăţământ.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.