Bugetul pe care românii îl alocă pentru sărbători este mai mare față de anii trecuți, pe fondul creșterii prețurilor

62162421
Agerpres

Bugetul pe care românii îl alocă pentru sărbători este mai mare față de anii trecuți, pe fondul creșterii prețurilor

Scumpirile din ultimul timp i-au făcut pe români să ia în calcul bugete mai mari dacă vor să satisfacă aceleași nevoi de sezon. În acest sens, 20% alocă între 500 și 700 de lei, iar 22% au în plan să cheltuiască și până la 2.000 de lei. 18% totuși nu au de gând să cumpere niciun cadou.

Pentru a combate efectele scumpirilor, 7 angajați din 10 speră să primească o primă de la angajator cu ocazia acestui Crăciun, arată sondajul bestjobs. Aproape 40% spun că s-ar bucura la bani, 15% la tichete valorice cadou, 13% se așteaptă să primească produse specifice de sărbători, 10% al 13-lea salariu, iar 7% zile libere suplimentare.

Chiar dacă tradițiile de Crăciun la birou sunt importante pentru aproape 70% dintre respondenți, mai puțin de jumătate dintre angajatori mai organizează ceva cu această ocazie. 24% fac petrecere tematică de Crăciun, 32% organizează Secret Santa în echipă, 11% se strâng la birou pentru a face bradul împreună, iar 6% se dedică unor acțiuni caritabile în care implică membrii echipelor.

Și anul acesta, cei mai mulți vor petrece Crăciunul acasă, cu familia, prietenii sau partenerul/a. 10% vor merge la munte, 12% ies în oraș la petreceri organizate special, 7% petrec în afara țării, iar 4% muncesc în acea zi.

Planuri profesionale în 2024

Anul 2023 este aproape de final, iar mai mult de 40% dintre angajați spun că a fost mai bun decât 2022, arată un sondaj realizat de platforma de recrutare online bestjobs. Cu toate acestea, 43% dintre angajați și-au căutat un job nou în 2023, alți 24% s-au confruntat cu epuizarea pe plan profesional (burnout), 15% au muncit pentru a obține o promovare la actualul loc de muncă și tot atâția s-au străduit să-și crească veniturile pentru a face față mai bine scumpirilor. Pentru 2024, 52% intenționează să-și schimbe jobul actual în prima jumătate a anului, în timp ce alți 27% rămân deschiși la această posibilitate, dar nu au încă un plan concret.

Când vine vorba de reușite, peste 40% dintre respondenții sondajului bestjobs spun că principala parte bună a anului 2023 a fost că au obținut un echilibru între viața profesională și cea personală. 15% se simt împliniți pentru că au reușit să-și crească veniturile, 14% pentru că au finalizat un proiect important și dificil, 12% pentru că și-au schimbat jobul, iar 10% pentru că au reușit să-și păstreze jobul. Îmbunătățirea stării mentale a fost o realizare importantă pentru alți 12%.

Întrebați de salariul actual, 64% dintre angajați au declarat că acesta este sub media pieței în cazul lor, ceea ce explică dorința atât de mare de a căuta un job mai bun în noul an. 21% consideră că sunt plătiți la nivelul ofertelor din piață și doar 5% au declarat că venitul lor depășește media pieței.

În ceea ce privește un nou job, angajații s-ar bucura ca viitorul angajator să le oferte în primul rând oportunități de promovare (85%), stabilitatea locului de muncă (63%) și un mediu de lucru sănătos (54%). Dintre beneficiile extra-salariale, cei mai mulți ar prefera să aibă program flexibil (60%), cursuri și training-uri de specialitate (53%), posibilitatea de a lucra remote (38%) și mai multe zile de concediu (23%). Abonamentele la clinicile medicale private, asigurarea privată de sănătate, pensia privată facultativă rămân și ele în topul beneficiilor dorite.

Sondajul bestjobs a fost realizat în perioada noiembrie - decembrie, pe un eșantion de 1.300 de utilizatori de internet.

Date oferite de BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 35.000 de joburi și mii de freelanceri și agenți de recrutare. 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Pensionarii cu venituri mai mici de 1.830 de lei pe lună vor beneficia de medicamente compensate cu 90%

Pensionarii cu venituri de până la 1.830 lei pe lună vor beneficia de la 1 ianuarie 2024 de medicamente compensate cu 90%, scrie Agerpres.

 

„Aia e toată averea pe care o am”. Tot mai mulți vârstnici din România își petrec iernile cu familiile plecate în străinătate

În miez de iarnă, vârstnicii din România iau viața uneori ca pe povară. Ca să îi mai aline, copiii sau nepoții îi țin la ei și, pentru o perioadă, grijile trec mai ușor.

Elevii unui liceu din Alba Iulia strâng bani pentru biblioteca școlii. Au organizat un târg de Crăciun în incinta școlii

După ce, anul trecut, au reușit să strângă zece mii de euro pentru un teren de sport acoperit, elevii Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia și-au unit forțele, anul acesta, pentru un nou proiect.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.